spot_img
spot_img
-1 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cupa României | Calificare decisă la penalty-uri!

- Advertisement -
CALIFICARE… Rapid Brodoc s-a calificat în turul 2 al Cupei României la fotbal, după ce a trecut de CSM Vaslui la loviturile de departajare.

NOROCOȘI… Golul lui Eduard Ponea de la ultima fază a timpului regulamentar a dus-o pe CSM Vaslui în prelungiri, și mai apoi la loviturile de departajare, dar echipa antrenată de Botez și Crăciun a părăsit Cupa României încă din primul tur. Brodocul a condus cu 1-0, după golul marcat de Chelariu, iar Ponea a egalat în ultimul minut. La penalty-uri, “alb-vișinii” au fost ceva mai inspirați și s-au impus cu 7-6.

Chiar dacă rapidiștii au făcut cerere să joace la Dorohoi, meciul s-a disputat pe Municipalul din Vaslui, într-o atmosferă întreținută de peste 300 de spectatori. În primul “11” al Brodocului s-au găsit nu mai puțin de șase jucători sub 20 de ani, aduși de la Suceava și Botoșani. Prima repriză a fost una echilibrată, în care ambele echipe și-au creat ocazii de gol. Mai multe în dreptul CSM-ului, printre care și o bară, după un șut frumos al mijlocașului Octav Cracea. Însă, cei care au înscris au fost rapidiștii, în urma unei lovituri de colț, Chelariu trimițând pe lângă portarul Dohotariu. În partea secundă, CSM-ul a făcut câteva schimbări și a forțat egalarea, care a venit la ultima fază a jocului, după ce fostul jucător al Brodocului, Eduard Ponea l-a lobat pe portarul Rapidului. În prelungiri, CSM Vaslui a fost echipa mai proaspătă, a pasat mai mult, dar realizările au fost puține, rapidiștii apărându-se destul de bine. Oaspeții ar fi putut beneficia și de o lovitură de la 11 metri, însă centralul nu a văzut hențul comis în careu de unul dintre fundașii Rapidului. La penalty-uri, jucătorii ambelor formații au executat bine, iar cel care a ratat a fost puștiul CSM-ului, Călin Nicolau, jucător care a avut o evoluție foarte bună pe toată durata întâlnirii.

CSM Vaslui: Dohotariu – Baciu, Nicolau, Tofan, Sonea, Cracea, Turcu, Mocanu, Cuculescu, Buhăescu și Rusu. Au mai jucat: Hăulică, Ponea, Cuzuc, Cosovăț, Țârțârău și Burghele. Antrenori: Costinel Botez și Gabriel Crăciun.

Rapid Brodoc: Prisecăreanu – Răutu, Pintilei, Ghenici, Popovici, Chelariu, Săvoaia, Corniciuc, Ciustea, Dascălu și Mihalciuc. Au mai intrat: Nechita, Gugianu, Cososchi, Sincu și Ciobanu. Antrenor: Florin Croitoru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.