spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cupa Mãrtisorului la Sah si-a desemnat câstigãtorii

- Advertisement -

PREMIATI Cei mai buni jucãtori care s-au înscris la Cupa Mãrtisorului la Sah, eveniment organizat de Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.) a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, au fost premiati. S-au înscris 36 de concurenti, atât la masculin, cât si la feminin. Zece au abandonat înainte de start, iar cei rãmasi în concurs si-au dat silinta sã se claseze pe un loc fruntas.

În perioada 4 – 7 martie, Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.) a Pensionarilor „Elena Cuza” în colaborare cu Sindicatul Liber al Pensionarilor, dar si cu sprijinul moral al Primãriei Municipiului Bârlad, au organizat mai multe concursuri sportive (cros, tenis de masã si sah), intitulate „Cupa Mãrtisorului”. Evenimentul s-a desfãsurat sub îndrumarea si supravegherea profesorului Alexandru Miron si s-a bucurat de participarea a 26 de concurenti (10 au abandonat înainte de start), atât la masculin, cât si la feminin. Concursul s-a desfãsurat în „Sistem Elvetian”, pe durata a trei runde, având timpul de gândire de 25 de minute/jucãtor, dupã care s-au format trei grupe valorice pe baza rezultatelor. Departajarea, în caz de egalitate, s-a aplicat prin victorie directã, procentajul sonnenborn, sistemul de coeficienti „Bucholtz” si progresivul. La final, clasamentul arãta astfel: la feminin, Gica Antonicã (locul I), Irina Vasilache (locul II) si Ecaterina Rotaru (locul III); la masculin: Gheorghe Neghinã (locul I), Neculai Nechita (locul II) si Ioan Mocanu (locul III). Cei aflati pe podium au primit din partea organizatorilor si sponsorilor medalii si tricouri, iar ceilalti diplome de participare si tricouri. „Sunt chiar multumit de locul ocupat cu toate cã la celelalte competitii la care am participat am luat locul 1. Practic, nu am vrut sã particip, deoarece eram bolnav, o gripã. Aveam chiar în prima zi de concurs o temperaturã de 38,5 grade si totusi m-au chemat prin telefon sã vin, deoarece sunt jucãtorul de la masa întâi. Am strâns din dinti si m-am prezentat, clasându-mã apoi în prima grupã valoricã, iar la final luând chiar si un loc pe podium. O surprizã plãcutã am primit-o chiar de la organizatori, care s-au angajat cã vor face pe data de 1 iunie, de Ziua Copilului, un concurs pentru cei mici”, a declarat Ioan Mocanu, instructor de sah în cadrul Clubului „Gheorghe Nestian”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.