TRIST… Apropiații lui Mihai Harabagiu, unul din cei mai cunoscuți instructori auto din municipiul Huși, au anunțat decesul acestuia și au transmis, public, mesaje de condoleanțe familiei. Mihai Harabagiu, “Mișu” cum îi spuneau cei dragi, a fost ani la rând șofer profesionist, lucrând fie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, fie șofer pe o autospecială a Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui. Acum avea 65 de ani și, spun prietenii săi, se lupta de ceva timp cu o afecțiune medicală grea. În ultima perioadă, lăsase deoparte activitatea professională, pentru a se îngriji de sănătate. “Un om bun, glumeț, de viață și de prietenie adevărată! Mi-a fost coleg, mi-a fost prieten și m-a învățat șoferie. Era un bun profesionist în acest domeniu. Cel mai bun, în opinia mea. Când aveai nevoie de el, te ajuta, pentru că era omenos și deschis. Condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl odihnească! Îmi pare rău, când știu că avem atâta știință, atâta tehnologie, părem foarte deștepți noi, pe planeta asta, dar nu suntem în stare să găsim un leac pentru cancerul care atacă nu doar oameni în vârstă, ca noi, că poate noi trebuie să ne ducem la locul nostru, ci pe toată lumea, de la vârste fragede, copilași nevinovați. Mai marii lumii să nu se mai ocupe cu războaie și cu prostii, mai bine ar face ceva pentru oameni, să sprijine cercetarea în Medicină, să se găsească leacul pentru această boală cumplită. Doamne ajută”, a scris Adrian, unul dintre cei care au postat mesaje publice de condoleanțe, pe rețelele de socializare, îndată după aflarea veștii.