Consiliul Local Galaţi a adoptat studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii, pe o perioadă de 11 ani, a serviciului de transport public local prin curse regulate în municipiul Galaţi societăţii Transurb. Acest lucru înseamnă că începând cu 9 mai (data de la care serviciul de transport public de persoane nu se mai poate realiza, în municipiul Galaţi, cu microbuzele, ci doar cu mijloacele de transport ale Transurb), societatea locală de transport va fi responsabilă de tot ceea ce ţine de transportul public, adică nu doar de menţinerea curselor regulate de persoane, ci şi de „exploatarea, întreţinerea, reabilitarea şi modernizarea bunurilor proprietate publică aferente sistemului de transport public local, în baza unui contract de delegare a gestiunii”. Delegarea gestiunii prevede însă că, deşi Transurb va avea toate aceste responsabilităţi, „Consiliul Local Galaţi îşi va păstra prerogativele privind adoptarea politicilor şi strategiile proprii de dezvoltare a serviciului şi a sistemului de transport public local, precum şi dreptul de a supraveghea şi controla modul de desfăşurare a serviciului cu privire la: respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de operatorii de transport rutier sau de transportatorii autorizaţi; derularea ritmică a serviciului, respectarea traseelor prevăzute şi a orarelor zilnice şi săptămânale; dezvoltarea şi modernizarea sistemului de transport public local, precum şi modul de administrare, exploatare şi menţinere în funcţiune a acestuia; respectarea procedurilor de formare, stabilire şi ajustare periodică a tarifelor pentru serviciul de transport public local”.
Faptul că Transurb va gestiona integral serviciul public de transport în comun se bazează şi pe Strategia privind transportul public local adoptată recent de către Consiliul Local Galaţi (HCL 373 / 23.10.2014) şi pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Galaţi (HCL 336/27.08.2015).
sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/cum-va-gestiona-transurb-tot-transportul-in-comun.html