spot_img
spot_img
4.9 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cum va fi vremea în vacanţa de o săptămână a elevilor

- Advertisement -

Meteorologii au publicat prognoza pentru intervalul 28 octombrie-4 noiembrie.

Deşi în câteva zile intrăm în ultima lună de toamnă, vremea continuă să fie neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului, chiar şi cu 8 grade peste regimul climatic normal.

Temperaturile vor fi în creştere uşoară până marţi, când în mai multe regiuni ale țării vor apărea, local, ploi ușoare. Chiar şi după această zi, valorile termice vor fi în continuare peste medie până la finalul lunii octombrie, urmând să se răcească abia după începutul lunii noiembrie , informează Digi24.

 „Ne vom bucura de aceste zile în mare parte din țară, dar în mod deosebit în vest și sud, acolo unde și astăzi temperaturile vor urca până la 23 -24 grade, cam cu 8 grade mai mult decât ar trebui să avem. Vremea va fi frumoasă azi și azi, cu ceață dimineața”, potrivit  meteorologilor.

Până marţi, temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 24 de grade, în Bucureşti putându-se ajunge luni chiar şi la 24 de grade Celsius. Surprinzător de cald pentru această perioadă este şi pe valea Prahovei, unde se vor înregistra în jur de 20 de grade…https://adevarul.ro/stiri-interne/meteo/cum-va-fi-vremea-in-vacanta-de-o-saptamana-a-2397492.html#google_vignette

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.