spot_img
spot_img
5.5 C
Vaslui
17-nov.-2024
spot_img
spot_img

Cum s-a transformat criminalul unei fete de 18 ani în penitenciar: s-a făcut escroc

- Advertisement -

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus săptămâna trecută trimiterea în judecată a individului prins în flagrant, în luna octombrie a anului trecut, în timp ce încerca să escrocheze o femeie din localitate prin metoda „accidentul”.

Aşa cum vă informam şi în ediţiile trecute, respectivul individ, Adrian Ursu, în vârstă de 35 de ani, din comuna Adâncata, a fost arestat preventiv, iar ulterior anchetatorii au dezvăluit că el a fost complice în alte înşelăciuni similare.

Practic, Ursu era complicele unui individ care contacta telefonic victimele, le spunea că este „avocat”, „poliţist”, „de la Parchet” etc. şi că trebuie să trimită urgent o sumă de bani întrucât o rudă de-a lor, de regulă unul dintre copii, a provocat un accident rutier şi riscă să ajungă după gratii.

După ce victima îi cădea în plasă, escrocul de la telefon îl trimitea pe Adrian Ursu să ridice banii, acesta din urmă fiind chipurile „secretarul avocatului”.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Suceava pe 29 ianuarie a.c, o zi mai târziu judecătorii constatând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului Adrian Ursu.

Dacă numele complicelui lui Ursu nu a fost furnizat de anchetatori, pe portalul instanţelor apare că este vorba de un anume Andrei Popiţanu (26 de ani), un sucevean condamnat pentru omor, închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.

Andrei Popiţanu şi Adrian Ursu au comis, susţin procurorii, 12 infracţiuni, dintre care zece înşelăciuni şi două tentative de înşelăciune.

Adrian Ursu s-ar fi împăcat cu patru dintre victime, astfel încât a fost dat pe mâna judecătorilor pentru şase înşelăciuni şi două tentative, în timp ce Andrei Popiţanu va răspunde în faţa judecătorilor pentru toate cele 12 infracţiuni.

Crimă în spatele discotecii. După ce a bătut-o cu sălbăticie, a lovit-o cu un bolovan în cap

Andrei Popiţanu a fost arestat şi trimis în judecată spre sfârşitul anului 2008, după ce în luna septembrie a acelui an şi-a omorât fosta prietenă, în spatele discotecii din comuna Fundu Moldovei.

Motivul: fata, o tânără în vârstă de 18 ani, Valentina G., cu care avea o relaţie de aproximativ patru ani, s-a dus în Italia, fără ştirea lui, deşi el se aştepta să meargă împreună în Peninsulă.

S-au întâlnit câteva luni mai târziu, la discoteca din centrul comunei. Erau certaţi şi nu au stat împreună, fiecare fiind cu grupul lui de prieteni.

În jurul orei 23:00, susţin anchetatorii, Valentina s-a dus împreună cu o prietenă la toaleta din spatele discotecii.

La întoarcere, în cale i-a ieşit Andrei Popiţanu, care i-a cerut să rămână puţin afară, să discute cu el.

Tânărul era sub influenţa băuturilor alcoolice şi voia să ştie motivul pentru care tânăra l-a părăsit.

Discuţia dintre ei a degenerat la un moment dat, iar Popiţanu, scriau anchetatorii în rechizitoriu, a lovit-o cu palma peste faţă şi a tras-o de haină în spatele discotecii, în apropierea toaletei. Aici, orbit de furie, a continuat să o lovească, de data aceasta cu pumnii şi picioarele.

Deşi a văzut că sângera puternic şi respira greu, descriau procurorii criminalişti, Popiţanu nu s-a oprit. A târât-o pe o cărare, aproximativ 25 de metri, ajungând în apropierea albiei râului Moldova, unde a continuat să o lovească cu picioarele în zona capului. Pentru că tânăra încă respira, a luat un bolovan şi a lovit-o puternic în cap, după care s-a dus acasă şi s-a culcat, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Tribunalul Suceava l-a condamnat la 24 de ani de închisoare, judecătorii de la Curtea de Apel i-au mai redus patru ani din pedeapsă, rămânând cu o condamnare de 20 de ani în spatele gratiilor.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2015-02-02/Cum-s-a-transformat-criminalul-unei-fete-de-18-ani-in-penitenciar-s-a-facut-escroc#ixzz3QaEcziX3

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.