Problemele mari de la Şcheia legate de furturile din locuinţe, o bună parte din ele comise de tineri din mai multe familii de romi din localitate, au făcut ca Postul comunal din localitate să ajungă la un număr de aproape o mie de dosare penale înregistrate. Enorm de mult, iar cifrele îngrijorătoare au fost ignorate în ultimii ani, până de curând, când un protest masiv al localnicilor exasperaţi a dus la o îmbunătăţire a situaţiei, în sensul că şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au dispus ca şi poliţişti din alte localităţi să se ocupe de infracţionalitatea de la Şcheia. Localnici cărora le-au fost sparte casele în mai multe rânduri ne-au confirmat să situaţia s-a îmbunătăţit vizibil, asta în condiţiile în care zilnic poliţişti şi jandarmi patrulează prin localitate, inclusiv după lăsarea întunericului. Bineînţeles că este doar un mic început, iar problema este departe de a fi rezolvată.
Dosarele penale s-au adunat într-un ritm ameţitor, în timp scurt
La solicitarea cotidianului Monitorul de Suceava, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava ne-a transmis o analiză detaliată privind activitatea Postului comunal de Poliţie Şcheia.
La începutul anului 2016, la nivelul poliţiei comunale existau în lucru 448 de dosare, din care 272 erau cu autori cunoscuţi (AC) şi 176 cu autori necunoscuţi (AN). Pe parcursul anului 2016 au fost înregistrate alte 443 de dosare penale, din care 298 cu AC şi 145 cu AN. În total, Postul comunal de Poliţie Şcheia a încheiat anul 2016 cu un stoc de 891 de dosare penale în lucru, din care peste 300 cu autori necunoscuţi. Un adevăr este şi că nici Codul Penal nu prea îi ajută pe poliţişti, mulţi autori, minori, fiind bine mersi acasă, deşi sunt probaţi în mai multe fapte de furt.
La cele 891 de dosare penale cu care au încheiat anul 2016 se mai adaugă şi cele înregistrate în debutul lui 2017.