EFECTE SPECIALE… Conferentiarul univ. Dumitru Pãduraru, denumit chiar de anchetatorii DNA Iasi, drept “maniac sexual, periculos pentru ordinea publicã”, se temea ca studenta din Husi sã nu îl înregistreze cu ceasul pe care îl avea la mânã sau cu vreun alt obiect detinut asupra ei. Surse din rândul anchetatorilor spun cã aparatura specialã cu care studenta a fost “echipatã” se ascundea, de fapt, în cerceii si medalionul acesteia! Mai mult decât atât, o masinã a procurorilor era parcatã în permanentã chiar sub geamul biroului lui Pãduraru, acestia fiind gata sã intervinã, în caz cã lucrurile scãpau de sub control. Culmea este cã, la un moment dat, conferentiarul univ. Dumitru Pãduraru, suspicios, remarcã masina respectivã de sub fereastra sa, asa cum aveau sã consemneze si în referatul cu propunerea de arestare preventivã, dar… nu se prinde la timp cã el este în vizorul anchetatorilor! Între timp, universitarii îi amenintã subtil pe medicinisti sã înceteze cu dezvãluirile, însã, în replicã, studentii cer ajutorul DNA-ului!
“Perseverența inculpatului în derularea activitãții infracționale, relevantã de faptul ca acesta a încercat, în repetate rânduri, sã întretinã relații sexuale cu victima, continuând activitatea infracționalã deși bãnuia cã ar putea fi înregistrat si chiar observând un autovehicul parcat în apropierea geamului biroului sãu, care i s-a pãrut a fi suspect”, au consemnat procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivã a conf. univ. Pãduraru. Acesta, au mai sustinut anchetatorii, era extrem de prevãzãtor cu faptul cã ar putut fi înregistrat de fatã (îi cerea sã lase telefonul si ceasul deoparte, o întreba frecvent dacã are lucruri de înregistrat asupra ei), numai cã procurorii au fost cu mult mai dibaci decât si-ar fi închipuit el.
Prof. univ. Astãrãstoae: “Studentii care au dat spagã vor ajunge si ei în comisia de eticã si riscã sã fie exmatriculati”!
“Mediul academic trebuie sã reprezinte un templu sacru al moralitãtii, al decentei, al cunoasterii, în vederea formãrii viitoarelor generatii de profesioniști”, au explicat procurorii DNA, în fata instantei de judecatã, care, în cele din urmã a decis arestarea conf. univ. Dumitru Pãduraru, cel care a reusit sã umple de rusine prestigiosul sistem de învãtãmânt superior al Iasului. În urma arestãrii sale, studentii rãsuflã usurati, spunând cã acesta era unul dintre pofesorii pentru care spaga sau abuzarea studentelor erau practici curente. “Dacã erai o fatã mai înstãritã, plãteai cu bani notele, dar dacã erai mai modestã, ti se cerea relatii intime. 100 sau 200 de euro, poate si mai mult, costa o notã bunã. Faptul cã Maria a avut curajul sã spunã tot ceea ce i s-a întâmplat s-a dovedit a fi salvator, mai cã s-ar putea sã aibã parte de rãzbunãri în facultate”, spun acum studentii. De altfel, repercusiunile anchetei DNA Iasi la UMF în privinta conf. univ. Pãduraru, care a coincis, ca moment de izbucnire a scandalului, cu urmãrirea penalã si, în final, arestarea sotilor Carmen si Gheorghe Dorobãt, alte douã cadre universitare de mare prestigiu, acuzate de procurori cã luau mii de euro spagã de la studenti, a fãcut ca studentii ce au ajutat organele de cercetare penalã sã se teamã pentru ce va urma. Multi dintre ei au fost avertizati direct sã nu mai discute incusiv pe forumul UMF despre cazul lui Pãduraru, dar si al celorlalti doi profesori spãgari. De asemenea, prof. dr. Vasile Astãrãstoae, rectorul universitãtii, într-o declaratie datã presei locale a spus cã “medicii implicati în scandalurile recente de la UMF au fost suspendati din functie. Ei vor ajunge în fata Comisiei de Eticã. Pe de altã parte, studentii care au dat spagã vor fi si ei cercetati de aceeasi comisie si riscã sã fie exmatriculati”, a spus Astãrãstoae. Mesajul perceput de studenti a fost acela cã se încearcã o intimidare a lor, dar au anuntat cã nu sunt dispusi sã tacã.
Strudentii de la UMF Iasi: “Cerem ajutorul DNA-ului”
„Inactiunea noastrã în conjunctura creatã ne pune pe noi, studentii UMF, în aceeasi «ligã» cu cei care astãzi au de dat explicatii organelor judiciare. Considerãm cã avem multi profesori bine pregãtiti si fãrã patã, dar noi, studentii UMF, meritãm ca toti profesorii nostri sã fie astfel. Dorim sã transmitem un mesaj clar anumitor profesori din UMF cã rolul lor este unul pur pedagogic, nu de manevrare a corpului studentesc în directia intereselor personale ale vreunui individ fãrã chemare profesoralã. Studentii UMF sunt sãtui de spectacolul coruptiei”, se mai aratã în mesajul respectiv, care a primit numeroase aprobãri de la membrii grupurilor. Studentii mai cer aici chiar consultantã, pentru a putea depune plângeri: „Solicitãm invitarea unui avocat penalist/ procuror din cadrul DNA Iasi în cadrul unei întâlniri cu studentii, în care sã ni se explice care sunt drepturile procesuale ale victimei în infractiunile de coruptie si prin ce mijloace ne putem apãra împotriva santajului sau altor acte de coruptie. Solicitãm organizarea acestui eveniment în intervalul 16-20 februarie, la o orã accesibilã tuturor studentilor”, au transmis studentii ieseni de la UMF.