România are termen până în vară să se alinieze Uniunii Europene în ceea ce priveşte creşterea numărului de donatori de organe şi modernizarea sistemelor de transplant.
Zeci de mii de vieţi sunt salvate anual în Europa graţie transplantului de organe, în timp ce 5.500 de bolnavi mor anual pe lista de aşteptare. În prezent, în Europa, 56.000 de pacienţi aşteaptă un transplant.
În România, peste 2.000 de persoane se înscriu anual pe liste de aşteptare, însă puţin peste 10% din cazuri fac transplantul. Şansele unui bolnav nu sunt aceleaşi în toate ţările Uniunii Europene: dacă în Spania există 33,8 donatori la un milion de locuitori, în România există un singur donator la un milion de locuitori.
Pe de altă parte, donarea de organe e încă un subiect tabu pentru români. Doar 31% sunt dispuşi să-şi doneze organele (sub media europeană de 55%) şi 34% pe cele ale rudelor aflate în moarte cerebrală (sub media europeană de 53%), potrivit ultimului Eurobarometru efectuat la cererea Comisiei Europene.
Mediatizare, coordonatori şi buget mai mare
Crearea unei culturi a actului donării de organe, infrastructură adecvată, legislaţie şi coordonatori specializaţi sunt prevederile unei directive adoptate în iunie 2010 în Parlamentul European, completată de un Plan de Acţiune (2009-2015). Măsurile urmăresc reducerea discrepanţei majore între „oferta” de organe şi nevoia reală în întreaga Uniune Europeană.
Specialiştii de la Agenţia Naţională de Transplant (ANT) au trasat deja trei direcţii de lucru: crearea unei culturi a actului de donare în rândul populaţiei, dar şi a medicilor, creşterea numărului de coordonatori de transplant intraspitaliceşti, dar şi rambursarea mai rapidă a fondurilor pe care spitalele le consumă cu declararea donatorilor în moarte cerebrală. Măsurile au fost lăudate în Comisia Europeană, însă vor fi greu de aplicat.
„Este nevoie de crearea unei culturi a donatorilor în toate secţiile de anestezie-terapie intensivă (ATI) din ţară. Doar cinci-şase centre dau donatori, din 40. În prezent, am demarat căutările personalului în spitalele judeţene, care au secţie ATI. Aproximativ 120 de medici vor fi şcoliţi pe segmentul transplantului printr-un program finanţat din fonduri europene, iar din aceştia sper să integrăm cel puţin zece în sistem”, spune dr. Victor Zota, coordonator al programului de transplant pe Bucureşti.
În România există doar şase coordonatori regionali de transplant, deşi ar trebui să existe cel puţin unul în fiecare secţie ATI, care să controleze activitatea a nes tezistului şi să convingă rudele bolnavilor în moarte cerebrală să le doneze organele. „Deşi legislaţia permite angajarea a ces tora, nu există personal dispus să lucreze pe 700-800 de lei”, atrage atenţia Zota.
De asemenea, rambursarea mai rapidă a fondurilor pe care spitalele le consumă cu transplantul ar putea „debloca” problema lipsei donatorilor. „Fiecare secţie ATI consumă bani din momentul declarării morţii cerebrale până la prelevarea organelor, costuri ce se ridică la 3.000 de euro pentru fiecare pacient. Dacă îşi primesc banii după un an, este clar de ce nu mai dau donatori”, subliniază Victor Zota.
Modelul spaniol este de departe cel mai eficient, urmat de cel portughez. Ambele implică coordonatori de transplant intraspitaliceşti, activităţi susţinute de training şi remuneraţia separată a personalului implicat în acest proces. Spania are în prezent cea mai mare rată a donatorilor – 33,8 la un milion de locuitori, urmată de Portugalia, care a crescut în ultimii trei ani de la 13 la 33 de donatori la un milion de locuitori.
Nu avem organe „de schimb”
România ar putea face parte dintr-o reţea de schimb de organe transfrontalier, alături de alte ţări din Balcani, aşa cum există în ţările din Vestul Europei (Eurotransplant, Scandiatransplant).
Aceste reţele înseamnă mai multe alternative pentru bolnavii care se află de mulţi ani pe lista de aşteptare, însă autorităţile locale sunt sceptice.
„Pe lângă taxele consistente, pe care le plătesc statele participante, este nevoie de logistică, avioane, mijloace de care România nu dispune. Noi nu avem donatori pentru noi, cu atât mai puţin pentru alţii. Ţările care fac astfel de schimburi produc anual 2.000 de donatori, nu ca noi, 50”, conchide Andrei Nica, director adjunct al ANT.
evz.ro
