SENATORI ÎN EXTREME… Nelu Tãtaru, la muncã, în spital. Dan Marian, în vacantã în Portugalia. Asa au întâmpinat cei doi senatori Crãciunul.
POLITICIENI MODESTI VS. DEPUTATUL FUDUL… Pentru politicienii vasluieni, cuvântul definitoriu al Crãciunului de anul acesta a fost linistea din sânul familiei. Cei mai multi au petrecut acasã, alãturi de cei dragi. Pe doctorul Nelu Tãtaru, însã, Ajunul Crãciunului l-a prins în spital, alãturi de pacienti. A primit cu drag colinda frumoasã a copiilor din Ansamblul “Fluierasii” si a avut grijã de sãnãtatea celor internati în spital. La celãlalt punct extrem, se aflã senatorul Dan Marian, care a ales sã petreacã Crãciunul în stil exotic, la Portiamo, Portugalia. L-au dat de gol tovarãsii de vacantã, care l-au etichetat într-una din poze. “M-au prins”, a comentat acesta, pentru prietenii virtuali.
“Crãciunul acesta a fost ca la Paste. Din punct de vedere al vremii, mã refer”, spune deputatul Florin Ciurariu. Acesta a mai adãugat cã a petrecut acasã, cu familia, pãrintii, socrii. “M-au vizitat finii. A venit si Mos Crãciun. N-am dat nas în nas cu el, dar e bine cã a trecut. De Revelion, nu am planuri, dar, cel mai probabil, tot alãturi de cei dragi, cu prietenii”, a mai spus Forin Ciurariu.
Doina Silistru, Crãciun alãturi de copii, nepotele si cuscrii
Senatoarea Doina Silistru a mãrturisit cã, în general, atunci când are putin timp liber, preferã sã-l petreacã împreunã cu nepotelele.”A fost un Crãciun în familie. Ca de obicei, eu nu plec nicãieri în perioada sãrbãtorilor de iarnã, mai ales de Crãciun si de Revelion. Asta pentru cã deplasãrile la Bucuresti mã facã sã stau departe de familie, iar când am putin timp liber, prefer sã stau acasã, lângã familie, cu copiii, cu nepotelele, cu cuscrii. A venit si fiul meu cu sotia, care nu locuiesc în Vaslui. Ne-am bucurat de un Crãciun în familie, pãcat cã nu a fost si zãpadã, dar asta este… Bine cã a fost liniste”, a spus senatorul Doina Silistru. Tot acasã a ales sã petreacã Crãciunul si prefectul Andrei Puicã. “Am petrecut în liniste, acasã, în familie, fãrã evenimente deosebite. Anul acesta am fost cuminte si a venit si Mos Crãciun. Sper sã vinã si anul urmãtor. De Revelion, voi fi în Piata Civicã, la focul de artificii si la o cupã de sampanie, iar apoi, acasã, la odihnã”, a spus prefectul.
Senatoarea Gabriela Cretu si bradul inteligent
În Ajunul Crãciunului, senatoarea Gabriela Cretu le-a arãtat prietenilor sãi virtuali “bradul sãu inteligent” si le-a urat acestora un “Crãciun fericit!”. “My Smart Christmas Tree! Bradul meu inteligent, adicã! Pentru toti prietenii si neprietenii, un Crãciun fericit! Citindu-l înainte de a-l construi, am aflat cã sãrbãtoarea care se anuntã astãzi si vine mâine nu e despre pomana porcului, nici despre cadouri si cumpãrãturi sau despre cele mai trendi (sic!) locuri de distractie si turism; ea vine unde e zãpadã si unde nu-i…Fiti buni, cu bucurie în suflet si mintea deschisã! Lumea are nevoie de iubire! Pentru a transmite acest mesaj Iisus s-a nãscut acum 2015 ani, zice istoria…”
Primarul Ciupilan, tranditionalist convins: “Ca de obicei, Crãciunul l-am petrecut acasã, la Husi”
Primarul Ioan Ciupilan este unul dintre husenii care tin la traditii si aproape niciodatã nu pleacã din oras, de sãrbãtori. “Ca de obicei, Crãciunul l-am petrecut acasã, la Husi, cu familia, cu toti cei dragi. Aici e cel mai frumos”, a spus primarul Ioan Ciupilan. Acesta a anuntat cã Revelionul intentioneazã sã îl petreacã în stradã, cu husenii, asa cum s-a întâmplat în ultimii ani. “Le doresc tuturor husenilor multã sãnãtate, fericire si un An Nou fericit”, a transmis primarul Ciupilan.
Doctorul Nelu Tãtaru, Crãciun cu familia, dar si pacientii de la spital!
“Cele mai frumoase sãrbãtori se petrec la Husi, alãturi cei dragi”, a spus senatorul Nelu Tãtaru. Acesta a întâmpinat Crãciunul în familie. Ca de obicei, a fost si alãturi de pacientii sãi de la spitalul Husi, colindãtorii, de pildã, gãsindu-l chiar si în seara de Ajun lângã bolnavi. “Noi stiam cã îl gãsim la spital pe domnul dr. Tãtaru. I-am fãcut o surprizã si ne-am dus si l-am urat. Ne-a primit cu drag si s-a bucurat mult de colinda frumoasã a copiilor nostri”, au spus reprezentantii ansamblului “Fluierasii”, condus de învãtãtorul Ion Vasiliu, de la Scoala “Mihail Sadoveanu” Husi. “Le doresc tuturor husenilor sãrbãtori fericite, cu împliniri si sãnãtate, alãturi de toti cei dragi”, a spus senatorul Nelu Tãtaru.
Deputatul Dima, fericit alãturi de nepotul Matei!
Deputatul Toader Dima spune cã niciodatã nu ar pleca de pe valea Prutului pentru a petrece în altã parte sãrbãtorile. Aici, în rãsunetul colindelor, deputatul a petrecut alãturi de familie, la Fãlciu. Bucuria cea mai mare i-a adus-o nepotul sãu, Matei, de 5 ani, dar si fiica sa, alãturi de care a sãrbãtorit. “A fost frumos! În prima zi s-a organizat la Cãminul Cultural Berezeni un spectacol cu traditi strãvechi si eu, personal, la cei aproape 100 de copii, le-am dat cadouri pentru Mos Crãciun. Eu lor le spun “Mostenitorii”, cãci ei vor duce traditia mai departe. Apoi, am petecut acasã, cu fini, cu nasi, cu rude. A fost frumos! Si de Revelion tot acasã suntem, cu totii. Sãrbãtori fericite tuturor!”, a spus deputatul Toader Dima.
Dan Marian, Crãciun exotic!
Senatorul Dan Mihai Marian a dat Husul pe tãrile calde! Fudul, acesta s-a fotografiat stând la soare, în asteptarea Crãciunului, în Portugalia, la Portiamo. L-au dat de gol tovarãsii de vacantã, care l-au etichetat într-una din poze. “M-au prins”, a comentat acesta, pentru prietenii virtuali.