În dimineața de 3 februarie 1954 bucureștenii s-au trezit în întuneric după ceea ce-a rămas în istorie drept Marele Viscol, la capătul celor mai abundente ninsori din istoria României.
Oamenii au pășit în stradă direct din balcoane Ninsese atât de mult peste noapte, încât zăpada troienită acoperea geamurile până la primul etaj al clădirilor.
Ca să poată ieși din case, oamenii au săpat tuneluri sau au pășit în stradă direct din balcoane. Au fost două săptămâni de iarnă teribilă, cu temperaturi care au coborât până la -30 de grade Celsius. Acest episod de vreme extremă a rămas în istoria României drept „Marele Viscol”, denumire justificată de viteza vântului care a bătut în București cu peste 120 de kilometri pe oră, record neegalat încă.
Mașinăria de propagandă a scos la zăpadă 100.000 de bucureșteni Pentru a elibera Bucureștiul de sub nămeți, autoritățile au pus în mișcare mașinăria propagandei de partid. Ziarele abundau în mesaje mobilizatoare, cu texte bine ticluite, astfel încât să nu creeze panică. Nu se vorbea despre victimele viscolului sau despre daunele produse de cantitatea enormă de zăpadă căzută într-un timp foarte scurt. Toată informația despre ceea ce se întâmpla în acele zile în țara lovită de iarnă grea era redusă la exemplele pozitive, intervențiile eroice ale oamenilor muncii care săriseră entuziaști, cu elan patriotic, să curețe Capitala de zăpadă.
Citeşte întreaga ştire: Cum a scăpat România de Marele Viscol din 1954. Raportările halucinante ale propagandei: 61.945 de femei au curățat 5.000 de acoperișuri și 30 de străzi într-o zi
