Dacă te enervezi în trafic şi te-ai săturat de aerul din metrou, troleibuz sau autobuz, poate e timpul să-ţi faci curaj şi să te urci pe bicicletă. Oricum, nu vei fi singurul biciclist din oraş. Numărul celor care aleg bicicleta ca mijloc de transport urban creşte de la an la an.
Potrivit magazinelor de specialitate, cele mai multe biciclete se vând în prima parte a anului, din martie până în iulie, şi apoi în toamnă. Mai mult, din lipsă de timp şi spaţiu, moda bicicletelor pliabile are din ce în ce mai mulţi adepţi şi în România.
Astfel, 30% dintre bicicletele pe care le vinde magazinul Veloteca sunt pliabile, potrivit lui Bodgan Petrescu, vânzător aici.
Criza îi obligă însă pe unii să renunţe la comoditatea maşinii. “Multe companii au tăiat bonurile de decontare a benzinei. Astfel, sunt oameni care se văd nevoiţi să-şi cumpere biciclete pentru a ajunge la serviciu. Are şi criza părţile ei bune”, adaugă Bogdan.
Şi centrele de închiriere a bicicletelor au din ce în ce mai mulţi clienţi. La finalul lui 2009, numărul celor care au închiriat biciclete de la Cicloteque a crescut de trei ori comparativ cu anul 2008, iar numărul din ce în ce mai mare al bicicliştilor l-am putut constata pe străzi sau la marşurile organizate, spune Anamaria Bogdan, reprezentant al organizaţiei MaiMultVerde, care deţine trei centre de închiriere în Bucureşti.
Cu bicicleta la serviciu
Vasile renunţă la maşina de serviciu, ori de câte ori vremea îi permite. Cu bicicleta din Titan până la biroul situat aproape de Casa Poporului, face 30-40 de minute indiferent de traficul din Bucureşti. “Maşina mea consumă aproape 50 de litri de benzină pe lună, asta mă costă între 200 lei – 250 lei”, bani pe care îi economiseşte dacă înlocuieşte maşina cu bicicleta. “Stresul şi oboseala care se adună în timpul şofatului se elimină în momentul în care mă urc pe bicicletă şi pedalez uşor către parc, sau spre casă”, adaugă acesta.
Iulian Văcărean, promotorul mişcării Bike Walk, a reuşit să strângă în jurul său, de-a lungul verii, peste 5.000 de biciclişti. El spune că la fiecare întâlnire de weekend participă câteva sute de oameni. “Înveţi că oraşul nu este doar al maşinilor, ci şi al tău, îi respecţi pe cei din jurul tău, ai grijă de oraş şi faci parte dintr-o comunitate de oameni care ştiu să folosească mijloace diferite de locomoţie”.
Piaţa Iancului- Universitate: 10 minute pe bicicletă, dublu cu metroul
Iniţiatorul Bike Walk mai spune că pedalând economiseşti o viaţă de om, că vezi lumea mai frumoasă şi mai zâmbitoare şi că “te ridici deasupra oraşului” ori de câte ori traficul o impune.
Iată traseul pe care Iulian îl parcurge în fiecare zi “Dacă dimineaţa, la ora 9:00, de la Piaţa Iancului până la Universitate cu metroul faci 20 de minute, cu maşina 35 de minute iar cu troleibuzul trei sferturi de oră, cu bicicleta faci 10 minute, ceea ce este grozav. Pe lângă asta poţi trece prin toate parcurile care-ţi stau în cale în drum spre facultate sau birou. Este minunat să îţi bei cafeaua în cel mai apropiat parc”.
În fustă, pe două roţi
Andreea Toader militează pentru mersul pe bicicletă în cadrul comunităţii online de bicicliste VeloBello. Ea şi-a cumpărat bicicleta în martie 2009 şi s-a obişnuit greu cu faptul că Bucureştiul “nu este un oraş creat pentru biciclişti şi autorităţile locale nu au timp de “prostiile” celor care merg pe bicicletă”.
De când şi-a făcut curaj să pedaleze pe stradă, şi-a dat seama că a fi biciclistă în trafic e mai uşor decât crezuse. „Mă bucur să mă întâlnesc cu femei pe bicicletă în trafic, îmi place să le studiez bicicletele şi ţinutele, să ne salutăm la semafor. Cred că o femeie în trafic are mai multe avantaje decât un barbat. Şoferii sunt mai grijulii şi le acordă mai multă atenţie pentru că atrag prin ţinuta lor cochetă”.
Andreea a fost una dintre coordonatoarele manifestării “Skirtbike-în fustă pe două roţi”, ocazie cu care 150 de femei au demonstrat atunci că se poate purta fusta pe bicicletă. “Femeilor care nu s-au apucat de pedalat pentru că le e frică, le recomand să încerce măcar o dată. Sunt sigură că le va plăcea. Mersul cu bicicleta prin Bucureşti este ca un rol pe care îl ai de învăţat. Cu cât repeţi mai mult, cu atât te descurci mai bine pe scenă. Dacă pedalezi mai des, nu o să mai pară un lucru complicat”, spune Andreea.
De la Lujerului la Tineretului, 40 de minute pe bicicletă
Pentru că poate pedala rapid oriunde, Andreea Toader a adunat peste 1.000 km cu bicicleta ei pliabilă. Din zona Lujerului până în parcul Tineretului face 40 de minute, într-un ritm lejer de 15 km/h. Cea mai mare performanţă pe bicicletă a fost un traseul pe ruta Lujerului-Progresului, străbătut în aproximativ 20 de minute într-o zi normală de lucru.
“Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât vom putea stabili un parteneriat cu autorităţile locale pentru creearea unei infrastructuri şi cei mai puţin curajoşi astăzi, vor avea ocazia să se plimbe în siguranţă”, subliniază tânăra.
Cum înveţi să mergi pe bicicletă
Cu răbdare, curaj şi puţin sprijin, oricine poate învăţa să meargă pe bicicletă în mai puţin de o oră. Ai nevoie de o porţiune întinsă de iarbă, fără maşini şi oameni. Secretul mersului pe bicicletă e să te aşezi pe şa astfel încât să atingi cu ambele picioare solul. Apoi nu trebuie decât să îţi menţii echilibrul pentru câteva minute, până vei reuşi să pedalezi. Sfaturi practice şi sprijin se oferă şi la centrele de închiriere.
Ana, o tânără de 23 de ani, a învăţat să pedaleze în mai puţin de 40 de minute. Prima încercare a făcut-o pe o bicicleta închiriată din parcul Kiseleff.
“Am încercat pe o bicicletă potrivită mie. M-am aşezat şi am încercat să-mi găsesc echilibrul, apoi după multe încercări am reuşit să pedalez puţin şi să-mi menţin echilibrul”. După şase ore de mers pe bicicletă, ea poate acum să înconjoare lacul Herăstrău.
Oricine poate participa mâine la o plimbare pe bicicletă în cadrul “ O zi fără maşina mea, în oraşul meu”, începând cu ora 18:30, la intrarea din parcul Tineretului, dinspre Liceul Gheorghe Şincai. Nu rata mâine, pe evz.ro, în cadrul campaniei Pe Două Roţi, un reportaj de la plimbarea bicicliştilor.
evz.ro