spot_img
spot_img
-3.1 C
Vaslui
21-feb.-2025

Cu gândul la Ion Chiriac. Sala Centrului Cultura, plină la concertul omagial în memoria artistului vasluian

- Advertisement -

MUZICĂ… Concertul “Remember Ion Chiriac” a adunat sute de oameni în sala Centrului Cultural „Dimitrie Cantemir”. A fost o întâlnire emoționantă nu doar pentru fiica și fratele regretatului cantautor, ci și pentru spectatori și artiștii invitați să dea viață muzicii folk – Ioana Sâia (Chiriac) – fiica lui Ion Chiriac, Andrei Păunescu – fiul celui care a pus în mișcare Cenaclul Flacăra, Cornel Pleșu și grupul “Dacii liberi” – îndrăgostiți de muzica folk și de moștenirea repertorială a “Fraților Chiriac”, Romică Brunchi – coleg de scenă într-ale muzicii folk cu Ion și Gelu Chiriac, Larisa Aliciuc și Liviu Tănase – elevi ai lui Ion Chiriac. Cu toții și-au adus aminte de bunul lor prieten, Ion Chiriac, au povestit întâmplări dragi cu el, au cântat și au promis să se revadă și în următorii ani, la același eveniment, pentru că Ion Chiriac merită să fie nemuritor.

Andrei Păunescu a venit să-l omagieze pe “Braconier”

Prezent la spectacol, Andrei Păunescu, fiul regretatului Adrian Păunescu, fondatorul Cenaclului „Flacăra”, și-a amintit despre relația pe care o avea tatăl său cu artistul vasluian. Adrian Păunescu îi poreclea pe frații Chiriac, “Braconierii”, după piesa pe care o interpretau – Moartea Căprioarei. „Cu Ion și Gelu Chiriac am fost ca niște frați. Erau frații mei mai mari. Știți cântecele lui Ion, „Ce frumoasă ești” și „Cu orașul în brațe”. El avea un simț extraordinar la poeziile bune de a deveni cântece. Aceste două poezii, înainte să devină cântecele lui Ion, mi-au fost dictate de tatăl meu pentru a deveni cântece ale mele. Ion, nu știu cum a ajuns în posesia lor, le-a transformat în cântece. Este un talent să simți care poezie este bună pentru a fi cântată”, a spus Andrei Păunescu. „Mă bucur că tineri și oameni de toate generațiile au venit să-i reasculte cântecele tatălui meu. Mă bucură faptul că folk-ul a redevenit un curent cultural și se dezvoltă tot mai mult. Mă simt tristă că nu a crescut în timpul în care tatăl meu a trăit”, a declarat Ioana Sâia. Spectacolul „Remember Ion Chiriac” a fost organizat de Consiliul Județean Vaslui, Centrul Cultural Județean și Primăria Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.