spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
27-dec.-2024

Cu banii furati de la FC Vaslui, Damian a devenit mosier peste afacerea lui Buzatu!

- Advertisement -

REVOLTÃTOR… În loc sã dea înapoi milioanele de euro furate de la FC Vaslui, Ciprian “Pongo” Damian blocheazã instantele de judecatã la nesfârsit, cu procese care nu se mai terminã. Din 2016 încoace, instantele din România au confirmat actele frauduloase fãcute de Damian în fruntea Sporting Club si faptul cã acesta a furat peste 11 milioane de lei din conturile FC Vaslui, cu evaziune fiscalã si delapidare, însã nu s-a întâmplat nimic. În loc sã dea banii înapoi, Pongo apeleazã la tot felul de tertipuri în instante, un nou termen fiind programat pentru data de 11 iunie. În timp ce unii oameni politici din România sunt condamnati pentru 5.000 de euro, cãlãul clubului FC Vaslui stã bine-mersi în libertate si se joacã cu rãbdarea judecãtorilor, folosindu-se de milioanele de euro furate si ascunse prin diverse conturi pentru diverse afaceri personale. În 2016, Damian a plãtit în jur de 500.000 de euro (suma vehiculatã neoficial!) pentru a prelua afacerea agricolã a presedintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. Ca un mare investitor în agriculturã, a mai investit de atunci si pânã acum alte câteva sute de mii de euro în utilaje si echipamente agricole. Tot din banii furati de la clubul de fotbal, Damian si-a deschis baruri si terase, este implicat în afaceri cu service-uri auto, într-un cuvânt un om de afaceri de succes. Când va plãti pentru dezastrul fãcut la cel mai iubit club de fotbal din istoria Vasluiului?Dar, mai ales, când vor începe Politia si DNA sã-si facã datoria si sã aplice legea si în cazul lui Damian?

În vara anului 2016, Dumitru Buzatu, presedintele Consiliului Judetean, cel mai influent om din judet si unul dintre greii PSD, bãtea palma cu Pongo, pentru vânzarea fermei sale din comuna Stefan cel Mare. În urma tranzactiei, Buzatu a primit 500.000 de euro din banii furati de Damian de la FC Vaslui, iar fostul presedinte de la Sporting Club a ajuns agricultor cu acte în regulã. Peste 500 de hectare de culturi agricole ar fi fost preluate de cãlãul clubului de fotbal din Vaslui. Actele de la Registrul Comertului aratã, negru pe alb, cum Buzatu a acceptat sã primeascã zeci de mii de lei de la Damian (neoficial, pretul tranzactiei ar fi ajuns la 500.000 de euro, spun sursele noastre), desi cãlãul de la FC Vaslui spunea peste tot cã nu are bunuri si venituri. Ce a cumpãrat Damian cu banii furati de la FC Vaslui? Tocmai firma de casã a PSD Vaslui, înfiintatã de cãtre Dumitru Buzatu si Ion Tibulcã, firmã care lucreazã sute de hectare de teren în tot judetul (conform unor informatii, ar fi vorba de peste 1.000 de hectare). “DECIZIA NR. 1/10.08.2016 a asociatului unic al S.C. CONSBIT – S.R.L.

Asociatul unic a decis urmãtoarele:

1. Aprobarea cesiunii de parti sociale de catre dl DAMIAN IULIAN, …CNP…, respectiv, cesionarea de cãtre dl. DUMITRU BUZATU cãtre dl. DAMIAN IULIAN a unui numãr de 6.000 de pãrti sociale cu o valoare nominalã de 10 lei, însumând întregul capital social al S.C. CONSBIT – S.R.L.

2. În urma cesiunii de pãrti sociale de la punctul 1, noua structurã a capitalului social al societãtii va fi urmãtoarea:

• DAMIAN IULIAN – 6.000 pãrti sociale, respectiv 100% capitalul social, acesta devenind prin actul de cesiune asociat unic al societãtii S.C. CONSBIT – S.R.L.”, scrie în documentele de la Registrul Comertului. Dintr-un singur foc, Damian scoate câteva sute de mii de euro din banii furati si dositi de la FC Vaslui, în timp ce procesele din instante sunt tergiversate la nesfârsit. Tot cu banii furati de la FC Vaslui, groparul clubului de fotbal îsi deschide terase si baruri, devenind peste noapte un om bogat, care pozeazã însã într-un om fãrã venituri. În mai 2016, în timp ce Buzatu negocia vânzarea afacerii cu terenuri agricole cãtre Damian, Tribunalul Vaslui dã o sentintã fãrã echivoc, care aratã cã acesta a furat milioane de euro ca la drumul mare. Sentinta a fost mentinutã de toate instantele din România, inclusiv de Curtea Supremã. “În baza dispozitiilor art. 79, coroborat cu art. 80, alin. 1, lit.c din Legea 85/2006, vor fi anulate dispozitiile de platã emise de SC Sporting Club SA în perioada 21.10.2011 – 21.10.2014, prin care pârâtul Damian Ciprian a încasat suma totalã de 10.950.254 de lei. Pãrtile vor fi repuse în situatia avutã anterior acestor operatiuni, în sensul cã va obliga pârâtul Damian Ciprian sã restituie societãtii debitoare SC Sporting Club SA Vaslui suma mai sus aratatã”. Desi au trecut trei ani de la aceastã sentintã, Damian apeleazã la tot felul de chichite legale, inclusiv recuzarea judecãtorilor sindici sau sesizarea la nesfârsit a Curtii Constitutionale. Numai în dosarul 1402/89/2014/a17, de pe rolul Tribunalului Vaslui, dosar în care Esconsult IPURL cere angajarea rãspunderii materiale a lui Damian, au fost pânã acum zeci de termene, iar instantele sunt blocate de tot felul de cereri aberante. Fie cã se cere o nouã expertizã financiarã, fie se anuntã sesizarea Curtii Constitutionale, fie este recuzat judecãtorul sindic, fie se solicitã strãmutarea dosarelor. Tactici de blocare a instantelor, prin care magistratii vasluieni sunt împiedicati sã-si facã datoria si sã ia o decizie finalã. În acest timp, Damian scoate la luminã sute de mii de euro, din cele 2,5 milioane de euro furati de la club.

Colegii din Politie îl acoperã pe groparul FC Vaslui. Unde sunt milioanele de euro din jucãtorii declarati liberi de contract de Damian?

Si mai grav, desi sunt dosare deschise pe numele sãu la DNA si la Politie, aceste dosare treneazã de ani de zile. Se spune cã Damian este apãrat de fostii colegi din Politie, care refuzã sã dea o solutie (iar atunci când o dau, este net favorabilã lui Damian!) în aceste dosare, însã si aici legea ar trebui aplicatã. Nici acum, politistii si procurorii DNA nu au dat un rãspuns la faptul cã jucãtori de multe milioane de euro, pentru care societatea Sporting Club a plãtit sume importante, au plecat de la Vaslui, vezi, Doamne, gratis!, atunci când s-a desfiintat echipa. Damian a trãit, în perioada în care conducea FC Vaslui, într-un dezmãt total, ridica milioane de euro din casierie, se comporta ca un veritabil milionar, dovadã fiind si vila sa de pe strada Libertãtii, în care a investit sute de mii de euro, inclusiv în geamuri anti-glont. Oameni politici sau de afaceri importanti din România au ajuns dupã gratii, pentru evaziune fiscalã si delapidare, numai în cazul lui Damian legea nu se aplicã. Dosarele de evaziune si delapidare zac prin fisetele de la Politia Judeteanã sau DNA, instantele sunt blocate cu cereri din ce în ce mai ridicole, iar în acest timp Damian scoate milioane de euro din banii furati de la clubul de fotbal, si îi investeste în diverse afaceri. Numai la Consbit, firma de suflet a lui Buzatu, de când a preluat afacerea a investit multe milioane de lei în tractoare, combine si utilaje agricole noi. De unde bani? Din furãciunile de la FC Vaslui!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.