CULTURÃ Seria evenimentelor din cadrul Festivalului International de Umor “Constantin Tãnase” continuã. Ieri, la sala studio „Valentin Silvestru”, a avut loc mini-spectacolul „Tara lui Gufi”, în regia lui Radu Ghilas. Actorii piesei au fost membrii trupei de teatru Macabril, trupã rezultatã în urma workshop-ului organizat de CJPCT în perioada 7-11 iulie. Timp de 30 de minute au reusit sã stârneascã zâmbetul spectatorilor si sã-i îndemne pe acestia sã se gândeascã putin la conditia nevãzãtorului si la lipsa libertãtii într-un regim totalitar.
3, 2, 1… Întuneric! Tãcere! Începe spectacolul! Sase umbrele negre si doi liceeni vasluieni, actori în devenire, îsi fac aparitia în salã. Îmbrãcati în negru, simbolul întunericului, reprezentatia stã sã înceapã. „Orbii sunt cei mai fericiti oameni! Nu-si bat capul cu nimic, nu au de umblat, nu au de alergat, nu au de întrebat… La ce bun sã vadã? Vãzul aduce numai necazuri. Azi vezi una, mâine alta…”, spun, în tandem, Martafita si regele Gufi. Alti câtiva actori în devenire apar. Sunt supusii regelui: „Vãzul aduce numai suferintã”.
„Martafito, ce-ai fãcut? De ce nu i-ai arãtat ce e aia sot?”
În Tara lui Gufi, absolut toti oamenii sunt orbi. Dar asta nu e un prilej de întristare, dimpotrivã. Atmosfera, în lumea lor, e feericã. Fata regelui, însã, nu vrea sã se mãrite. „Martafito, ce-ai fãcut? De ce nu i-ai arãtat ce e aia sot? Sã vinã bufonul Lulu sã o învete ceva”. Iar bufonul Lulu: „Iola, si tu poti sã vezi, oricine poate sã vadã”. Si reuseste sã vadã: „sunt atâtea culori, cã mã dor degetele”. Pleacã cu „vãzãtorul” si se mãritã. Iar, Martafita si Gufi, în tandem conchid: „Dupã ce vezi, începi sã fugi… Si fugi si fugi… Nu te mai saturi alergând… Toatã viata fugi dupã lucrurile vãzute si niciodatã nu le atingi cu adevãrat. Nu existã om mai fericit decât cel ce nu are nimic de dorit”.
Ideea de „orbire” este, de fapt, o metaforã pentru problema libertãtii, problema oamenilor care îsi cer drepturile. Perceperea luminii si a culorilor înseamnã eliberarea de sub dictaturã, perceperea libertãtii. De altfel, piesa a apãrut imediat dupã iesirea de sub regimul comunist. (Simona Danda)
