EXPERTIZÃ Surse din cadrul Spitalului de Psihiatrie numãrul 9 din Iasi ne-au precizat cã Dacian Andrei Serban, cel care si-a omorât pe 18 iulie tatãl, profesor de matematicã la scoala unde el era bibliotecar, ar avea discernãmânt. Cel putin asa reiese din ultima expertizã psihiatricã efectuatã la Iasi, unde Dacian a fost internat în urma deselor episoade de violentã pe care acesta le-a produs în casa pãrintilor sãi. Dacian ar putea fi condamnat la cel putin 25 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav, dacã si aceastã a doua expertizã, care are loc în aceste zile, îl va scoate cã este responsabil de faptele pe care le-a comis.
Ancheta privind uciderea cu bestialitate a profesorului Miahi Serban, fost director al Scolii comunei Perieni, timp de 20 de ani, de cãtre fiul sãu Dacian Andrei Serban, este în plinã desfãsurare. Dacian si-a omorât tatãl, pe 18 iulie, crãpându-i capul cu o secure, în momentul când era singur cu tatãl sãu într-o râpã, unde tãiau salcâmi. Având o boalã psihicã gravã, cu un diagnostic destul de urât (schizofrenie paranoidã), Dacian Andrei Serban era totusi mentinut în societate de familie, în special de tatãl sãu, cãruia îi era rusine de faptul cã fiul sãu are o asemenea boalã, pe care cel mai probabil nici nu o întelegea. Povestea lui Dacian Andrei Serban, care se credea Antichristul (din cauza faptului cã numele lui este format din câte sase litere fiecare) a fost scrisã în cotidianul notru acum câteva zile, plus faptul cã a fost despãrtit de sotia sa, cu o lunã înainte de nuntã, anul trecut, de cãtre pãrinti! Toate acestea au dus la declansarea unor scene de violentã, în familia lui, Dacian bãtându-si tatãl de câteva ori si ajungând sã fie chematã politia, destul de discret, ca sã-l interneze la Iasi la Spitalul de Psihiatrie „Socola”, numãrul 9. Surse din acest spital ne-au precizat cã boala lui Dacian, schizofrenia, a debutat în 2009, când cei din cadrul Ministerului Apãrãrii (el lucra ca ofiter la Centrul Militar Iasi) l-au trimis la Târgu Mures, unde i s-a stabilit diagnosticul de schizofrenie. În urma pensionãrii sale, Dacian a ajuns la Perieni, în casa pãrintilor, dar scenele de violentã erau foarte frecvente. Asa se face cã anul trecut, dupã divortul de sotia sa, fortat fiind de pãrinti sã se despartã, Dacian i-a bãtut, având episoade violente foarte dese. Dus la spitalul din Iasi, de cãtre cei de la politie, a fost supus unei expertize psihiatrice, deoarece se dorea a se stabili dacã Dacian are discernãmânt sau nu, pentru a fi internat. Medicii ieseni au stabilit atunci cã el are discernãmânt! Din pãcate, expetiza aceasta nu este valabilã si pentru oribila faptã pe care a comis-o pe 18 iulie, când si-a mãcelãrit tatãl cu securea. „Fiecare faptã trebuie expertizatã. Este supus acum unei alte expertize psihiatrice solicitatã de noi, fiind internat la Spitalul Judetean Vaslui, sectia Psihiatrie. Aceasta este de duratã, nu se poate face în câteva zile. Asteptãm sã vedem care va fi decizia medicilor specialisti”, ne-a precizat procurorul criminalist de caz Alice Ruja, din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Vaslui. Asa cã Dacian Andrei Serban este pasibil de pedeapsa maximã prevãzutã de lege, pentru comiterea infractiunii de omor calificat: 25 de ani de închisoare, dacã se dovedeste cã, asa cum este suspectat, a avut discernãmânt când si-a omorât cu cruzime tatãl!
Profesorul Mihai Serban a fost înmormântat
Duminicã, 22 iulie, profesorul Mihai Serban, fostul director al Scolii generale din comuna Perieni, a fost condus pe ultimul drum de aproape 1000 de oameni. Toatã suflarea comunei a fost sã-l conducã pe domnul profesor, fost primar al comunei si fost director al scolii din sat, pe ultimul drum. Cu sufletul greu, actualul primar Vasile Rosca a tinut o cuvântare impresionantã, când cortegiul a ajuns la poarta scolii! Plâns cu lacrimi amare de cele douã fiice si de sotie, regretat enorm de colegii de cancelarie si de toti consãtenii, cãrora la majoritatea le-a fost profesor, MIhai Serban se odihneste pe vecie, cãzut sub securea ridicatã de propriul copil, în cimitirul din comunã, nu departe de locul unde este înmormântatã si mãicuta Irina Cornici, victima unei alte tragedii, produsã într-o mãnãstire din comuna Tanacu.
Anchetorii de la Scoala Perieni vor avea multe surprize!
Conducerea ISJ Vaslui a anuntat cã va trimite la Scoala din comuna Perieni o brigadã de control, care va ancheta cum de a fost posibil ca Dacian Andrei Serban sã fie angajat într-o comunitate atât de importantã (scoala!), în conditiile în care el suferea de o boalã psihicã gravã. Surse din cadrul scolii ne-au precizat cã Dacian avea toate documentele medicale în regulã, inclusiv adeverintã de la medicul de familie – care cunostea cu sigurantã problemele psihice ale acestuia, cum cã este apt pentru a lucra într-o scoalã. Inclusiv de la Medicina Muncii existã un certificat prin care se scrie negru pe alb cã Dacian Andrei Serban, ucigasul propriului pãrinte, este apt medical sã fie bibliotecar si sã lucreze cu copii! Asadar, cei care vor ancheta acest caz grav, sunt obligati moral sã aducã la cunostinta opiniei publice cine se face vinovat cã un bolnav psihic lucra zilnic în mijlocul unor copii nevinovati, care puteau oricând sã fie secerati de securea ucigasului.