spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Crimă șocantă în Brăila. O bătrână de 72 de ani, ucisă cu un topor

- Advertisement -

O femeie în vârstă de 72 de ani din județul Brăila a fost găsită fără suflare în propria casă. Marți, 28 ianuarie, o bătrână cu multiple leziuni în zona capului produse de un topor. Potrivit autorităților, leziunile ar fi fost produse de un vecin cu boli psihice.

„În această dimineaţă (marţi dimineaţă), în jurul orei 9,00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că pe str. Victor Vâlcovici, din municipiu, un bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice se comportă agresiv pe stradă. În urma verificărilor efectuate într-o locuinţă situată pe aceeaşi stradă, a fost găsit cadavrul unei bătrâne, în vârstă de 72 de ani. Corpul prezenta urme de violenţă, fiind transportat la SML în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii l-au identificat şi depistat pe bărbat, pe o stradă din apropiere, fiind condus la sediul poliţiei, unde se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.

Conform declaraţiilor vecinilor, un localnic a sunat la numărul unic de urgență 112 şi a sesizat că un bărbat cu tulburări psihice și de comportament umblă pe stradă cu un topor şi loveşte în porţile oamenilor………..https://www.bzi.ro/crima-socanta-in-braila-o-batrana-de-72-de-ani-ucisa-cu-un-topor-3869781?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.