BUCURIE… Credincioșii catolici se pregătesc pentru Sfintele Paști, iar la Huși, unde este cea mai mare comunitate de catolici din județul Vaslui, pregătirile sunt în toi. Vestea bună este că, spre deosebire de anul precedent, acum oamenii vor putea merge la Sfânta Slujbă a Învierii, în cele două lăcașe de cult din “orașul dintre vii”. “Vom avea grijă ca toată măsurile de protecție să fie respectate. Avem o biserică mare și o curte la fel, astfel că va fi loc pentru toți credincioșii”, a spus părintele paroh, Petru Olariu, de la Biserica “Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din municipiul Huși.
După un an în care credincioșii au primit Lumina Învierii acasă, așa cum nu își închipuiau că se va putea întâmpla vreodată, iată că în 2021, lucrurile se anunță a reveni cu un pas mai aproape de normalitate. Credincioșii catolici, care la finele acestei săptămâni vor întâmpina marea sărbătoare a Paștilor, se pregătesc să ajungă la slujba Învierii, aducătoare de bucurie, de mângâiere și speranță. Preotul Petru Olariu, parohul Bisericii “Nașterea Sfintei Fecioare Maria”, a spus că oamenii vor putea veni la slujba mult așteptată, reprezentanții lăcașului asigurându-se că toate condițiile de respectare a normelor sanitare sunt asigurate.
Credincioșii catolici, așteptați de Înviere la Biserică!
“Noi îi așteptăm pe credincioși la Sfânta Biserică pentru slujba de Înviere. Ea va începe la orele 21:00 și la orele 23:00 sau 23:15, ea va fi încheiată. Este, așadar, timp destul pentru ca toți credincioșii să poată ajunge la casele lor înainte de ora 02:00, așa cum cer normele în vigoare. De asemenea, dacă vor veni credincioși în număr mai mare, Biserica noastră este destul de încăpătoare, dar și curtea este suficientă. Ușile Bisericii vor fi deschise în permanență, pentru a se putea aerisi. Consider că putem respecta toate normele, pentru ca slujba de Înviere să poată avea loc așa cum se cuvine”, a spus preotul paroh, Petru Olariu. La nivelul municipiului Huși sunt în jur de 4500 de credincioși catolici, în jur de 2100 apaținând de Biserica Nașterii Sfintei Fecioare Maria din cartierul Corni, iar ceilalți aparținând de Biserica Sfântul Anton de Padova, situată în centrul orașului.