Din sapte incendii iscate sãptãmâna trecutã, sase au avut drept cauzã cosurile de fum neprotejate împotriva materialelor combustibile sau cele defecte, necurãtate. Din pãcate, unul dintre incendii, cel de la Delesti, s-a soldat si cu o victimã omeneascã.
Odatã cu gerul, si din cauza faptului cã, pentru a se încãlzi, populatia face mai des focul în locuinte, a crescut si numãrul de incendii datorate cosurilor de fum defecte, ori faptului cã au depozitat materiale inflamabile în jurul sobelor sau în apropierea cosurilor. Numai sãptãmâna trecutã, din cele sapte incendii care au necesitat interventia pompierilor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgentã „Podul Înalt” al judetului Vaslui, sase dintre ele au avut drept sursã cosurile de fum. Astfel, luni, 23 ianuarie, în satul Popeni, comuna Zorleni, o locuintã a ars din cauza cosului de fum neprotejat fatã de materiale combustibile, urmând ca miercuri si vineri, sã izbucneascã alte douã incendii, la Delesti si Zorleni, având aceeasi cauzã. Sfârsitul de sãptãmânã a adus trei astfel de evenimente, douã sâmbãtã, la Moara Greci, incendii cauzate de cosul de la centrala termicã, si la Râsesti, comuna Drânceni, iar duminicã la Vutcani, ultimele douã incendii fiind datorate cosurilor de fum defecte. Cea mai mare parte dintre incendii au avut loc pe timpul noptii, probabil pentru cã sobele au fost supraalimentate cu lemne, fiind afectate în special acoperisurile locuintelor. Din pãcate, unul dintre incendii s-a soldat si cu o victimã omeneascã, o femeie de 62 de ani, din Delesti, imobilizatã la pat, focul pornind de la un cos de fum neizolat.