spot_img
spot_img
6.9 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Coşmarul de pe Frunzei: O stradă-n pantă, bătăi de cap pentru constructori

- Advertisement -

Localnicii reclamă că s-au trezit cu trotuare sub nivelul caselor lor

Oamenii care locuiesc pe strada Frunzei din Galaţi, acolo unde se efectuează de câteva luni bune lucrări de modernizare, ne-au transmis mai multe reclamaţii cu privire la modul în care constructorii înţeleg să efectueze lucrările. „Veniţi să vedeţi cum sunt îngropate bordurile! Aşa ceva n-am văzut niciodată”, spune unul dintre locatarii din zonă. Ajunşi la faţa locului am văzut şi noi că nemulţumirile oamenilor sunt îndreptăţite, cel puţin pe jumătatea de stradă cuprinsă între strada Prelungirea Brăilei şi centrul străzii (undeva în zona în care încep blocurile). Pe o parte a străzii bordurile sunt amplasate la jumătate de metru sub nivelul amplasamentului caselor sau al gardurilor, în vreme ce pe cealaltă parte bordurile ajung chiar şi la nivelul ferestrelor locuinţelor. „Îmi este extrem de greu să cobor din curte, într-o zi chiar am căzut, pentru că este o diferenţă foarte mare de nivel. Le-am atras atenţia muncitorilor, dar au ridicat din umeri”, ne spune Vasile Datcu, unul dintre locatarii străzii. Am mers şi noi la constructor – respectiv Tancrad SA Galaţi – pentru a-i cere un punct de vedere legat de aceste nemulţumiri ale oamenilor. „Nu avem ce face, aşa este strada. Noi avem un proiect pe care care trebuie să-l respectăm cu stricteţe”, spune Andrei Mitache, şef de şantier în cadrul acestei lucrări. Concret, o parte dintre construcţii sunt amplasate mai sus, celelalte sunt mai jos. „Cred că reclamanţii s-au cam pripit, pentru că noi am găsit o soluţie, cel puţin pentru cei care au imobilele amplasate mai sus decât viitorul trotuar. Astfel, vom consolida atât casele, cât şi gardurile cu grinzi din beton armat. Este o soluţie pe care am discutat-o şi cu beneficiarul, care este de acord”, spune şeful de şantier. În cealaltă situaţie – a trotuarului mai înalt decât planul locuinţei – constructorii îi sfătuiesc pe oameni să-şi tragă câte o ţeavă metalică, din curte până în stradă, care să le asigure scurgerea apelor pluviale către canalizarea stradală.

Ar mai fi şi o altă problemă, care de această dată nu-i afectează pe localnici, ci mai degrabă pe constructori! Pe porţiune de câteva zeci de metri, trotuarul nu poate fi amenajat deoarece proprietarii refuză să-şi mute gardurile. „Vorbim despre doi proprietari care ar trebui să-şi mute doi-trei metri spre interior gardurile. Dacă unul dintre ei a înţeles şi se pare că ne va permite luni să-i mutăm gardul, celălalt nu vrea nici în ruptul capului. Vom vedea ce soluţie adoptăm”, ne-a mai spus reprezentantul constructorului.

www.viata-libera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.