Cornelia Catanga, celebra interpretă de muzică lăutărească, s-a stins din viață la vârsta de 63 de ani, după ce a fost diagnosticată cu noul coronavirus și a ales să se trateze singură, acasă.
Anunțul sfâșietor a fost făcut de jurnalista Mara Bănică, printr-o postare pe contul personal de socializare. Potrivit acesteia, artista a ajuns la Spitalul Universitar din Capitală, unde a făcut un stop cardio-respirator. De asemenea, aceasta era infectată cu Covid-19.
„Din păcate, Cornelia Catanga s-a prăpadit. Sunt împietrită, efectiv. Un stop cardiorespirator suprapus cu un Covid a răpus-o, acum o ora, la Spitalul Universitar din Capitală. Dumnezeu să o ierte!”, a scris Mara Bănică pe pagina sa de Facebook.
Jurnalista a mai afirmat că soţul Corneliei Catanga nu credea în COVID. ”Din păcate, Cornelia a stat acasă şi a luat şi ivermectină, din câte am înţeles. Nea Aurel spunea că el nu crede în această boală, că nu crede în Covid. Mereu eu îi spuneam să nu mai gândească aşa…Este cumplit ce s-a întâmplat”, a mai spus jurnalista pentru Antena 3.
CORNELIA CATANGA AVEA PROBLEME CU INIMA
În vara anului 2019, artista a suferit un infarct, chiar în timp ce se afla la plimbare cu fiul ei, Alexandru. Atunci, aceasta a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar medicii au reuşit s-o stabilizeze. O comisie a hotărât că pentru a-i salva viaţa, va trebui să se intervină cu montarea unui stent. De altfel, în ultimii ani, celebra cântăreaţă a stat mai mult prin spitale, iar sănătatea i s-a şubrezit. …https://www.profm.ro/stiri/cornelia-catanga-a-murit-artista-era-infectata-cu-covid-19-dar-a-ales-sa-se-trateze-singura-acasa-nu-credea-in-coronavirus-114719