Fetele, de 9 şi 12 ani, au fost vândute chiar de bunica lor pe doi galbeni, aproximativ 2.000 de euro. Acestea au fost căsătorite forţat. O bunică din Mehedinţi şi-a vândut nepoatele care locuiau cu ea pe câteun galben. Ea a decis să le căsătorească forţat. Acum este cercetată penal, relatează Digi24. Vecinii au dat alarma la începutul acestei săptămâni şi au sesizat Protecţia Copilului cu privire la faptul că bunica şi-a vândut nepoatele. „Este vorba despre două surori, una de 9 ani şi cealaltă de 12 ani, căsătorite contra unor sume de bani, mai exact un galben. Asta ni s-a spus din declaraţiile fetiţelor şi a bunicii. Una cu forţa în Dolj, cealaltă căsătorită în localitatea Motru. Între timp, cea căsătorită în localitatea Motru, vorbim de minora de 12 ani, s-a şi întors la domiciliul bunicii din cauza faptului că era bătută, spune ea, de familia în care ajunsese”, declară Adrian Bidilici, director DGASPC Mehedinţi. Lorena Popescu, psihologul care se ocupă de consilierea copilelor spune că acestea sunt puţin debusolate. „Au fost introduse într-un program de consiliere. În prezent sunt, putem spune, aproape echilibrate emoţional şi se lucrează la depăşirea problemelor cu care se confruntă.” Poliţiştii cercetează infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului şi agresiune sexuală
Citeste mai mult: adev.ro/r236nj