Etnobotanicele au mai băgat o elevă în spital. O adolescentă în vârstă de 13 ani, vârstă ce corespunde clasei a VII-a, din Iaşi, a ajuns pe patul de spital după o ieşire cu prietenii. Ea consumase substanţe halucinogene, iar când a ajuns acasă, părinţii au observat comportamentul ciudat al fetei, care era prea euforică, şi au apelat de urgenţă 112. Ea a fost transportată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi la Spitalul Clinic pentru Copii „Sfânta Maria“. „Pacienta era agitată şi într-o stare euforică. Cadrele medicale au stabilizat-o şi va rămâne sub supravegherea medicilor. Starea ei este stabilă. Se pare că tânăra nu a mai avut antecedente“, a precizat dr. Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Iaşi. Adolescenta, a cărei identitate nu a fost făcută publică de cadrele medicale, va rămâne internată, pentru tratament, la Secţia de Toxicologie a unităţii medicale. Medicii recomandă evitarea consumului de substanţe cu proprietăţi psihoactive, mai ales la vârste atât de fragede.