spot_img
21.6 C
Vaslui
21-sept.-2024
spot_img

UPDATE Copil spulberat de o masinã chiar de 1 Iunie

- Advertisement -

UPDATE: Denis, puștiul de șase ani, victimă a accidentului rutier petrecut ieri, pe raza localității Valea Grecului se află internat la Spitalul de Neurochirurgie Iași, iar starea sa încă este complicată. El are un traumatism cranian cu fractură înfundată, spun medicii, care luptă pentru ca viața micuțului să fie salvată. De la spitalul „Dimitrie Castroian”, băiețelul a fost transferat la Iași în stare de comă. „Medicii depun toate eforturile pentru a-l salva. Speranțe sunt întotdeauna, însă depinde acum numai de puterea organismului de a face față situației. Deocamdată suntem rezervați, așteptăm evoluția stării sale de sănătate, pentru a ne putea pronunța”, au spus reprezentații Spitalului de Neurochirurgie Iași.

GHINION … O clipã nefastã a fãcut ca ieri, chiar de Ziua Copilului, un bãietel de sase ani, din localitatea Valea Grecului, sã fie victima unui grav accident de circulatie. Disperati, membrii familiei micutului au plecat chiar ei, cu o masinã, înaintea Ambulantei, pentru a recupera timp pretios pentru salvarea celui mic, despre care medicii au spus cã a suferit rãni serioase, inclusiv la nivelul capului.

Apelul la 112, spun reprezentantii Inspectoratului de Politie (IPJ) Vaslui, a fost fãcut ieri, la ora 13, 41. Soferul care conducea vehiculul implicat în accident este din Bucuresti, iar acesta conducea pe DN 24 B, pe directia Albita – Husi. Impactul s-a produs, spun politistii, ca urmare a faptului cã micutul a vrut sã traverseze brusc strada, iar masina nu l-a mai putut evita. Familia copilului, disperatã, a luat imediat o masinã, pentru a merge în întâmpinarea Ambulantei, cu speranta cã astfel recupereazã orice secundã importantã în salvarea copilului. La Husi, medicii deja solicitaserã elicopterul SMURD, pentru ca bãietelul sã ajungã la Iasi în cel mai scurt timp. “Starea sa nu este bunã, prognosticul este unul rezervat”, au spus medicii huseni, care au intervenit prompt pentru stabilizarea victimei.

Pe numele soferului s-a întocmit dosar penal!

Oamenii din sat, care au vãzut accidentul, spun cã masina circula cu vitezã. “Erau mai multi oameni din sat care au vãzut ce s-a întâmplat, cãci, fiind sãrbãtoare, oamenii mai stau pe la porti. Copilul se juca acolo, pe iarbã si a vrut sã treacã soseaua. El are un verisor care stã pe partea cealaltã a drumului. Cei care au vãzut ce s-a întâmplat au spus cã masina avea vitezã. Dupã ce l-a lovit pe copil, omul s-a dat jos din masinã, iar familia lui Denis, cãci asa îl cheamã, l-au luat ei cu o masinã a lor si au fugit ca sã ajungã înaintea Ambulantei. “Îl stiu pe bãietel, este în clasã cu fratele meu la clasa pregãtitoare, îl cheamã Denis si este foarte istet si cuminte. Sã dea Dumnezeu sã se facã bine!”, a spus Mãdãlina. “Accidentul a fost anuntat la 112 la ora 13,41. Soferul care conducea vehiculul care a produs accidentul are domiciliul în Bucuresti si este în vârstã de 38 de ani. Copilul a vrut sã treacã strada brusc, fãrã sã se asigure, acesta fiind acrosat de vehicul cu partea lateral stânga. Victima a fost transportatã la spitalul municipal Husi, dupã care s-a impus directionarea sa cãtre un spital din Iasi. În acest caz s-a întocmit un dosar penal, fãcându-se cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de vãtãmare corporalã din culpã. Soferul a fost testat, dar a rezultat cã acesta nu consumase bãuturi alcoolice”, a precizat comisarul de politie, Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt al IJP Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.