NESUPRAVEGHEAT… Accident cumplit petrecut într-o gosdodărie din satul Rotari, comuna Puiești! Un copil de 3 ani se zbate între viață și moarte în urma unui tragic accident datorită nesupravegherii de către părinți.
Băiețelul a ieșit afară în curte să se joace. Mama lui a ieșit după 20 de minute afară și l-a găsit pe copil agățat de un gard, cu gâtul într-o sfoară! Imediat l-a scos de acolo și a chemat un vecin cu mașina plecând în trombă spre Centrul Medical de Permenanță din comuna Puiești. Între timp, vecinii care au văzut grozăvia, au sunat la 112 și imediat, o ambulanță cu medic de la Substația Bârlad a SAJ Vaslui a plecat spre comuna Puiești. Cadrele de pe ambulanță au găsit copilul în stop cardio respirator, au început manevrele de resuscitare, iar după 5 minute inima copilului a repornit. A fost solicitat un elicopter SMURD la Puiești, iar elicopterul, care se îndrepta la un alt caz din Bacău, aflându-se chiar deasupra Puieștiului, a preluat imediat copilul și l-a transportat la Iași, la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria”. Cadrele medicale de pe ambulanță spun că inima copilului a repornit, dar starea sa este foarte gravă, deoarece având în vedere că micuțul a stat fără oxigen un timp prea mare, starea sa neurologică este compromisă. Vom reveni cu amănunte.