• un băietel de trei ani, din Tîrgu Neamt, lăsat nesupravegheat în casă a suferit arsuri grave • se pare că el s-a jucat cu chibriturile si a provocat un incendiu • a fost scos din flăcări de un pompier voluntar • micutul a fost transferat cu elicopterul la un spital din Bucuresti •
Un copilas de doar 3 ani a ajuns luni după amiază în stare foarte gravă la Spitalul Tîrgu Neamt după ce a fost victima unui incendiu. Micutul era în comă si avea arsuri de gradul doi si trei pe căile aeriene si pe o bună parte din corp, motiv pentru care pediatrii tîrgnemteni au decis să cheme un elicopter SMURD de la Iasi pentru a-l duce pe pacient la un spital specializat din Bucuresti.
Din primele informatii se pare că ar fi fost vorba despre un eveniment petrecut luni, în jurul orei 15.00. La o casă situată pe strada Eternitătii din Tîrgu Neamt a izbucnit un incendiu. În locuintă de afla doar băietelul de 3 ani, lăsat singur de mama care ar fi dat o fugă pînă la magazin pentru a face niste cumpărături. În lipsa acesteia, cel mai probabil băiatul a fi găsit o cutie de chibrituri si s-a jucat cu focul, „reusind“ să incendieze o canapea. Fumul a fost văzut de un vecin care este pompier voluntar si care era în ziua lui liberă. Omul a dat alarma, după care a intrat în casă si a scos copilul. Incendiul, care nu era de proportii, a fost lichidat rapid de către serviciul de pompieri din oras, nemaifiind nevoie de interventia celor de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă. Din nefericire, băietelul a fost afectat de flăcări, suferind arsuri de gradul II si III pe căile aeriene superioare si pe mai bine de 30% din suprafata corpului. A fost transportat de urgentă la spital iar cadrele medicale au făcut tot posibilul să-l tină în viată, victima fiind în comă. A fost protezat respirator pentru a-i spori sansele de supravietuire. Tocmai de aceea s-a chemat si elicopterul pentru a-l duce cît mai repede la Bucuresti, unde urmează să fie operat de urgentă. Din nefericire, astfel de incidente se petrec destul de des. Au fost numeroase cazuri în care copiii nesupravegheati au sfîrsit tragic, arsi de vii, după ce locuinta le-a luat foc. Cu toate acestea, se pare că părintii încă nu au învătat nimic din aceste drame si continuă să-si lase copiii singuri în casă, considerînd că lor nu li se poate întîmpla nimic. Si e de ajuns o clipă de neatentie, nu mai multe. Într-un caz similar, petrecut la Tazlău acum cîtiva ani, părintii au fost la un pas de a fece închisoare. Sotii Irina si Mihai A. din Tazlău, au scăpat de detentie în dosarul în care au fost judecati după ce fiica lor de un an a suferit arsuri grave, în casă. Initial Judecătoria Piatra Neamt i-a condamnat la cîte trei luni de închisoare, cu executare, dar în decembrie 2012, Curtea de Apel Bacău a transformat pedeapsa în una cu suspendare. Fapta a avut loc pe 10 aprilie 2009. În jurul orei 16 cei doi soti au plecat în sat lăsîndu-si cele două fete, de 4, respectiv un an, singure. Cum locuinta nu era racordată la reteaua electrică, cînd s-a întunecat, fetita cea mare a luat o lumînare pe care a aprins-o si a asezat-o într-o cească, pe pat. La un moment dat, lumînarea a căzut pe o pătură, care a luat foc. În scurt timp, flăcările au cuprins si hăinutele fetitei de un an. Speriată, sora cea mare a iesit din casă si a strigat după ajutor. Tipetele au fost auzite de către un unchi al fetelor. Bărbatul a intervenit, reusind să o scoată pe copilă din flăcări, după care a anuntat ambulanta. Copilul a fost diagnosticat cu arsuri de gradul II si III pe fată si de gradul IV la nivelul membrelor superioare. Între timp, o mătusă a fetelor, care mai avea grijă de acestea cînd părintii erau plecati de acasă a primit o corectie de la tatăl copilelor. Acesta a acuzat-o pe bătrînă că ea ar fi dat foc la casă. „Cei doi soti obisnuiau să-si lase copiii singuri în casă. Fata cea mare a aprins o lumînare, iar de aici a pornit toată tragedia. Cercetările au arătat că cei doi părinti erau la un bar din sat, lăsîndu-si copiii singuri“, declara la acea vreme un politist nemtean.