HAITA FLĂMÂNDĂ… Un elev de opt ani din orașul Murgeni a fost mușcat de un câine dintr-o haită aflată chiar în parcul din fața Poliției Murgeni și a Căminului Cultural din localitate! În centrul orașului, de ceva timp hălăduie o haită de câini flămânzi și gata de atac! Băiatul de 8 ani a fost atacat de un câine din haită, care i-a sfâșiat copilului genunchiul și a rupt carnea de pe el! O rudă a micuțului a ajuns într-un suflet în parcul groazei și a alungat câinele de pe copil, l-a ridicat de jos și apoi, cu ajutorul mamei, au ajuns la Spitalul din Murgeni. Într-un final, băiatul a fost transportat la Spitalul Bârlad, unde a primit tratament. Copilul era în stare de șoc, însă alături de părinți și-a revenit. Primarul orașului Murgeni, ing. Eduard Cazacu, a precizat pentru Vremea Nouă că i s-a adus la cunoștință cazul de către părinți și că va urgenta ridicarea unui adăpost pentru câini, însă marea problemă este… timpul. Deoarece, timp de 30 de ani, niciun primar al Murgeniului n-a mișcat un deget să rezolve problema câinilor comunitari, iar acum oamenii vor ca el să le rezolve problema în cel mai scurt timp. „Fac tot posibilul, însă îmi trebuie timp”, a spus primarul orașului Murgeni. Părinții au depus deja plângere la Poliție.
Ziua de 9 octombrie a fost una cu peripeții pentru un copil de 8 ani, din Murgeni. Acesta se afla în jurul orelor 18.00, într-un parc din oraș, aflat chiar în centru, în fața Poliției Murgeni și a Căminului Cultural. Copilul, care era însoțit de un frate mai mare, se juca, iar o haită de câini l-a atacat. Micuțul a dat să fugă, însă un câine l-a înșfăcat de un picior, i-a agățat cu dinții carnea și a tras de ea! Norocul copilului a fost o rudă de-a sa, care a văzut scena de groază și copilul căzut pe jos. Bărbatul a sărit în ajutorul băiețelului și împreună cu mama copilului au plecat de urgență la Spitalul din Murgeni. Aici i s-a acordat primul ajutor, după care tatăl copilului l-a transportat de urgență la Spitalul din Bârlad, la CPU. A fost preluat de medicii de gardă, care i-au făcut imediat vaccin antirabic, precum și toate analizele medicale care se cer în aceste cazuri. „Acum este în tratament, plus că face antirabic, conform unei scheme, urmând ca să vedem și câinele care l-a mușcat, ce comportament are. Este dificil, vă dați seama că suntem speriați și noi, nu mai spun de copil, că este încă șocat! Am făcut reclamație la Primărie, să se ia măsuri cu acești câini comunitari, care sunt un adevărat pericol! Dacă nu era ruda noastră și soția mea, îmi omora javra copilul! Am depus și reclamație la Poliția Murgeni, să se ia măsuri”, a spus tatăl copilului.
Primarul din Murgeni, dezarmant de sincer: „Păi alții n-au făcut nimic în 30 de ani și vor ca eu să fac în câteva zile?”
Contactat telefonic, primarul orașului Murgeni, ing. Eduard Cazacu, a recunoscut că în Murgeni câinii comunitari sunt o problemă și a venit cu precizări.
„Am fost și eu informat de faptul că a fost mușcat un copil. Ce să spun? Am demarat deja o acțiune pentru a face adăpost pentru câini, adăpostul nostru, unde îi vom strânge pe toți. Am identificat o suprafață de teren, am alocat bani, acum căutăm constructor și după ce se construiește, îi vom băga pe toți acolo. Acolo unde s-a întâmpat, în parcul respectiv, vom identifica câinii și poate îi vom alunga de acolo, dar este o problemă: vreo două doamne miloase îi hrănesc în parc și animalele vin să mănânce. Vom vedea ce vom face. Sunt într-adevăr câțiva consilieri locali care nu au nicio treabă și îi tot interesează «cațavelismul» ăsta, dar noi știm ce avem de făcut. Încercăm să drămuim banii pe care îi avem. Că, dacă ne gândim bine, suntem în 2022. Nu cumva trebuia ca adăpostul să fi fost făcut până acuma? Ce-au făcut cei dinaintea mea? Eu am identificat terenul, am inițiat construcția adăpostului, urmează cât de curând să îl ridicăm, poate chiar în toamna sau iarna asta. Și este vorba și despre responsabilitatea oamenilor, că îi lasă așa liberi pe stradă… Încercăm să facem ceva, pentru că chiar îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat!”, a spus ing. Eduard Cazacu, primarul orașului Murgeni.
Bai primarule, degeaba vrei tu sa ridici adapost daca locuitorii orasului abandoneaza in masa alti caini, incearca si fa mai bine pentru inceput o campanie de sterilizari gratuite, ca sa nu se mai inmulteasca animalele.
Vai ce tare esti:)) Cred ca am si ghicit cine esti, cu toate ca te ascunzi sub niste puncte puncte…. Ce sa faca primarul? Sa vina la tine cu 1000 de lei de caine prins si sterilizat??? 1000 de lei bade veterinarule sau mai paunash mai?? Stii cum se spune pe limba celor din Murgeni?? Hai sictare! Nu mor caii cand vor cainii!