REINTEGRARE Acum câteva luni, fapta unui pãrinte a socat nu numai comunitatea localã, ci întreaga tarã. Bestia cu chip de om din Bãltãteni, comuna Bãcani, si-a violat propriile fiice timp de mai multi ani, iar pe bãieti îi trimitea la furat prin gospodãriile oamenilor. În urma celor întâmplate, copiii au fost scosi din mediul familial si se aflã chiar si în prezent la Centrul de Primire în Regim de Urgentã a Copilului Abuzat, Neglijat si Exploatat (CPRUCANE) Bârlad. Cu sprijinul unui ONG întreaga familie se va putea întoarce în preajma Pastelui acasã. Iepurasul le va face probabil cel mai frumos cadou din viata lor când vor gãsi locuinta total schimbatã si racordatã la curent electric.
Cei sapte copii, împreunã cu mama lor, a cãror viatã a fost un adevãrat cosmar pânã acum câteva luni, vor putea sã se întoarcã acasã, cel mai probabil chiar de Paste. Momentul nu a fost ales întâmplãtor. Directia Generalã de Asistentã Socialã si Protectia Copilului Vaslui împreunã cu fundatia SERA România vor face demersurile necesare de reintegrare în familie, inclusiv suport material, pentru ca viata acestora sã se schimbe. Mai exact, Iepurasul le va aduce acestora renovarea si mãrirea locuintei din satul Bãltãteni, comuna Bãcani, precum si racordarea la energia electricã, lucru pe care nu l-au avut niciodatã. Pentru ceilalti oameni este greu de imaginat cum acesti copii au trãit în întuneric, în foame, frig si alte greutãti pe care numai ei le cunosc. În plus, soarta le-a hãrãzit si un tatã fãrã niciun Dumnezeu, care si-a batjocorit fiicele ani de zile, iar pe bãieti îi bãtea zilnic si-i trimitea la furat de prin curtile vecinilor. „Copiii sunt în continuare în centru, adaptarea la programul de recuperare fiind favorabilã, cu prognostic bun pentru a se realiza integrarea lor în familie. În prezent, împreunã cu fundatia SERA România, lucrãm la un program amplu de sprijinire a reintegrãrii în familie. De asemenea, cu ajutorul acestui ONG se vor face demersurile necesare pentru achizitionarea de materiale necesare reabilitãrii casei din satul lor, pe care sperãm sã o si mãrim cu câtiva metri. Un alt aspect important este legat de racordarea la energia electricã. Încercãm sã le oferim posibilitatea a trãi la fel ca toti ceilalti oameni, în conditii bune. Cu sigurantã va fi o surprizã frumoasã de Iepuras pentru ei”, a declarat Ionel Brãtianu, psiholog. Pentru prima oarã, cei patru bãieti cu vârste cuprinse între 6 si 10 ani vor putea sã-si scrie temele si sã citeascã la lumina becului, si nu a focului de la sobã, cum s-a întâmplat pânã de curând.
Au îndurat chinuri teribile
Reamintim cã Ionel Bãlan, tatãl copiilor, a fost retinut de cãtre politisti, urmând ca sãptãmâna viitoare, cel mai probabil, sã-si afle pedeaspa. Cosmarul ar fi început prin 2009, când cea mai mare dintre fete (atunci în vârstã de 12 ani) a fost abuzatã sexual pentru prima oarã de cãtre tatãl biologic. Ani la rând aceasta a îndurat chinuri groaznice, fiind supusã la tot felul de perversiuni. Potrivit vecinilor, într-o zi nu a mai rãbdat si a fugit de acasã la un bãiat din satul Untesti. Ionel Bãlan si-a îndreptat atentia atunci spre cea mai micã dintre fetele sale, care abia împlinise vârsta de 12 ani. Prin acelasi calvar a trecut si ea luni de zile, fãrã ca cineva sã bãnuiascã ce se întâmplã în casa acestora. De curând, bãrbatul a vrut sã o violeze si pe copila mijlocie, însã aceasta a ripostat si chiar s-a luat la bãtaie cu el. A reusit sã fugã de acasã si s-a dus direct la sora mai mare, cãreia i-a povestit prin ce cosmar trece acasã, împreunã cu cea micã. Cu ochii în lacrimi, aceasta le-a spus cã a îndurat acelasi chin din partea tatãlui, si cã din acest motiv a fugit de acasã în urmã cu un an. La plecare le-a sfãtuit pe ambele surori mai mici sã meargã la scoalã si sã povesteascã dirigintei ce se întâmplã. Asa au si fãcut. Au fost sesizate toate autoritãtile competente, iar tatãl incestuos a ajuns dupã gratii. În urma celor întâmplate, copiii au fost scosi din mediul familial si se aflã în prezent la Centrul de Primire în Regim de Urgentã a Copilului Abuzat, Neglijat si Exploatat din Bârlad. Alãturi de mamã, ei beneficiazã din partea specialistilor de asistentã si consiliere psihologicã. Pentru a veni în ajutorul acestei familii, conducerea CPRUCANE a organizat o campanie de sensibilizare a populatiei.