* Poveşti cutremurătoare la Centrul Maternal de la „Protecţia Copilului” * Părinţii unei adolescente au aflat de sarcina fiicei lor cu două săptămâni înainte de naştere * O altă adolescentă îşi creşte fiica provenită dintr-un viol *
Una dintre regulile de bază ale jurnalismului este să nu inventezi. Dincolo de repercusiunile juridice sau cele care ţin de respectul faţă de cititor, mai există o motivaţie: realitatea bate întotdeauna imaginaţia omului.
Am descoperit asta în Centrul Maternal de la Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi, acolo unde locuiesc temporar mame care tocmai au născut şi au o situaţie socială sau materială dificilă.
Găzduite vreme de şase luni, până se pun pe picioare, tinerele mame de aici ascund poveşti cutremurătoare şi drame incredibile. Din cele cinci mame locatare ale Centrului, patru sunt minore. Adică primesc alocaţie atât pentru copiii lor, cât şi pentru ele.
Sunt copii care au născut copii, iar acum învaţă ce înseamnă responsabilitatea. Învaţă să schimbe brusc adolescenţa zbuciumată cu statutul de femeie în toată regula. O trecere rapidă care le maturizează într-un ritm alert.
Unele fete merg în continuare la şcoală, îşi fac în continuare temele, totul însă în pauzele de alăptat sau de schimbat scutece. Sunt adevărate mame eroine, născute din neştiinţă, lipsă de educaţie sexuală sau victime ale unor abuzuri greu de imaginat.
„Părinţii au aflat de sarcină în luna a noua”
Ioana (este un nume asupra căruia am convenit pentru a-i proteja identitatea) are 17 ani şi e în clasa a XI-a la un liceu bun din Galaţi. Fată de familie bună de la ţară, a ascuns sarcina cât a putut, după ce o vreme a refuzat pur şi simplu să creadă că i se întâmplă aşa ceva.
Povesteşte însă cu detaşare şi multă maturitate perioada confuză de anul trecut. „Am rămas însărcinată în primăvara anului trecut, dar mi-am dat seama după patru luni că voi avea un copil. M-am dus la Spitalul de Copii, crezând că am apendicită. Medicul mi-a spus să merg să fac totuşi o radiografie pentru că el credea că sunt însărcinată”.
„Cât am urcat scările spre ecograf cred că am spus «Tatăl Nostru» de o mie de ori în gând sperând să nu fie real. Pe masă, la ecograf, doamna doctor m-a pus să ascult o inimă bătând. Mi-a spus că nu e a mea, e a copilului din mine. Am crezut că mor acolo. Nu se putea să fiu însărcinată”, povesteşte Ioana.
Apoi a urmat un adevărat calvar. A mototolit „diagnosticul” medicului şi şi-a continuat viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. „Nu am avut curaj să le spun părinţilor pentru că ştiam cum vor reacţiona”.
„Au aflat cu două săptămâni înainte să nasc pentru că eu nu mergeam acasă decât la sfârşitul săptămânii, iar atunci aveam grijă să mă feresc, purtam tot felul de haine largi. În cele din urmă, tatăl meu, văzând că eu mă tot îngraş, m-a întrebat direct: «Tu eşti însărcinată?»”.
„I-am răspuns că da. Nu mai puteam ascunde pentru că în două săptămâni urma să nasc. Tata nici nu a mai putut să mă privească în ochi, pentru el nu mai existam. Împreună cu mama mi-au spus că merg cu mine să nasc, apoi, pe loc, să dau copilul la adopţie”.
„Pe mine mă voiau în continuare, dar nu şi copilul. Au venit la Protecţia Copilului şi s-au interesat ce trebuie să facă pentru a da copilul, chiar dacă eu nu voiam asta”, mai povesteşte Ioana.
„După naştere au venit la Protecţia Copilului pentru a da copilul, dar eu m-am opus. Aşa am aflat de Centrul Maternal de aici şi, împotriva voinţei lor, am decis să îl păstrez. Între timp, din decembrie şi până acum s-au mai schimbat, au învăţat şi ei să îl iubească pe Mihai (un alt nume fictiv asupra căruia am convenit), iar acum toate lucrurile încep să se aşeze”, continuă Ioana.
Acum merge din nou la şcoală şi are rezultate mai bune decât înainte. „Învăţ mai bine, am luat săptămâna asta numai 8, 9 şi 10 la şcoală. Colegii şi profesorii nu m-au tachinat, chiar m-au primit foarte bine. Pentru ei sunt aceeaşi colegă, doar că acasă am un copil”, mai spune adolescenta.
Ea insistă totuşi să le transmită un mesaj tuturor adolescentelor care ar putea păţi la fel. „Fetele trebuie să se protejeze, eu nu am făcut-o. Să nu se aştepte să le protejeze băieţii şi oricum să discute cu ei. Din păcate, eu nu am avut parte de educaţie sexuală nici la şcoală, nici acasă, aşa că nu am ştiut ce trebuie să fac. Dar nu regret. În primul rând nu regret că îl am pe Mihai, pe care îl iubesc enorm”, mai spune Ioana.
Copil în urma unui viol
O altă poveste dramatică este cea a Alinei (din nou, convenim asupra numelui). Crescută de bunici până la 12 ani, după ce părinţii săi au murit, fata a ajuns în cele din urmă într-un centru de plasament. Adevărata lovitură a primit-o însă când avea 15 ani.
„Am fost violată şi am rămas însărcinată. Când am aflat că voi avea un copil era prea târziu. Am vrut să îl dau afară pentru că nu puteam să mă gândesc că voi creşte un copil provenit dintr-un viol. Nici nu puteam concepe aşa ceva. Nu am mai putut însă să fac avort, aşa că am născut-o pe ea”, spune Alina, arătând spre rodul unei întâmplări nefericite.
Cu ochii mari, expresivi, păr blond cârlionţat, frumoasă şi jucăuşă, fetiţa pare o păpuşă în miniatură. Maria (un alt pseudonim) e acum o fetiţă veselă în vârstă de nouă luni.
„Ştiu ce înseamnă să creşti fără părinţi, de aceea nu am putut să o părăsesc”, este gândul care a ajutat-o pe Alina să nu renunţe la copilul ei. Acum, după ce a depăşit perioada critică de la început, priveşte cu mândrie la fetiţa sa.
„E prinţesa mea. M-a ajutat să trec mai uşor peste evenimentul neplăcut şi m-a motivat să merg mai departe”, mai spune adolescenta. Tocmai de aceea, Alina este dornică să-şi continue studiile atât cât poate. Aflată acum în clasa a VII-a la o şcoală cu frecvenţă redusă, ea a decis să finalizeze măcar ciclul gimnazial.
Despre bărbatul care i-a distrus viaţa, tânăra mămică afirmă că s-ar simţi împăcată dacă acesta ar plăti pentru fapta sa: „Vreau să-l văd închis, să sufere şi el cum am suferit şi eu”.
Învaţă să devină mame
Respinse de către părinţi şi, eventual, de tatăl copilului pe care-l poartă în pântece, rămase fără niciun sprijin material şi mai ales moral, tinerele mămici găsesc în Centrul Maternal o mână de ajutor.
„La noi, tinerele mame găsesc condiţii bune, fiecare părinte are camera sa, dotată cu toate utilităţile, inclusiv cu cădiţă pentru baie. Avem o sufragerie comună folosită şi ca loc de joacă pentru micuţi”.
„Perioada în care locuiesc aici este de şase luni, începând cu ultimul trimestru de sarcină, dar putem face şi prelungiri, în cazul în care mama nu are altă variantă. Cu cât perioada petrecută aici este mai mică, cu atât mai repede reuşesc să se reintegreze”.
„Îndrumate de asistenţi, învăţate cum să se organizeze singure şi cum să-şi crească copilul, adolescentele învaţă aici cum să devină mame”, spune coordonatoarea Centrului Maternal, Doina Mitrofan. Şi directoarea DGASPC Galaţi, Manon Cristoloveanu, este de părere că adolescentele învaţă să devină mămici în acest centru.
„Aici învaţă tot ce trebuie să ştie şi sunt sprijinite. În acelaşi timp, scopul nostru este şi să consiliem familia să accepte aceste fete care au copii. Mamele de aici se maturizează extrem de repede, îşi iau rolul în serios şi devin responsabile. Pentru noi, pe primul plan este binele copilului”, explică Manon Cristoloveanu.
De altfel, copiii din Centrul Maternal arată foarte bine. Sunt fericiţi, iar acesta e cel mai important lucru. Până la urmă, nu trebuie să sufere copilul pentru greşelile adulţilor, oricare ar fi ele. Nici măcar atunci când părinţii înşisi nu sunt decât nişte copii.
