Mai mult de un copil pe zi a fost, anul acesta, în Vrancea, victima abuzului, neglijenţei, exploatării, traficării. Numărul cazurilor de abuz asupra copiilor, sesizate către DGASPC Vrancea în primele trei trimestre ale acestui an rămâne îngrijorător, cu toate că este mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut. Este vorba de 427 de copii dintre care pentru aproximativ 200 nu a fost nevoie să fie instituită vreo măsură de protecţie, ca urmare a serviciilor acordate de specialiştii Serviciului de Intervenţie în Regim de Urgenţă. Cel mai grav caz petrecut în Vrancea a fost cel al fetiţei din Câmpuri, ucisă în bătaie de tatăl vitreg şi care nu s-ar fi întâmplat dacă sătenii, medicul, preotul, referentul social şi toţi cei care au văzut, au auzit sau au bănuit prin ce coşmar trece biata copilă, ar fi catadicsit să sesizeze, chiar şi anonim, DGASPC Vrancea sau ar fi sunat la telefonul Copilului 0237.983.
Lovirea adulţilor este un delict. Lovirea animalelor este considerată cruzime. Lovirea copiilor este încă, din nefericire… „pentru binele lor“! Această mentalitate constituie, încă, o realitate adînc împământenită în societatea românească. Mai ales cînd vine toamna şi se dă cep butoaielor cu tulburel, părinţii îşi iau la „educat“ copiii cu palma, pumnul, piciorul, băţul sau alte obiecte devenite ad-hoc instrumente de tortură. Sau mai subtili, recurg la forme de pedeapsă non-fizică, degradante, pline de cruzime, pedepse care înjosesc, umilesc, denigrează, folosesc copilul ca ţap ispăşitor, îl sperie sau îl ridiculizează. Şi, cu toate că legea pedepseşte abuzul, neglijarea, exploatarea copiilor şi cu toate că mass-media prezintă deseori urmările cutremurătoare ale unor astfel de comportamente, încă sunt părinţi care consideră că drepturile copilului se opresc în faţa uşii de la intrarea în casă, în casa lor unde ei, părinţii, sunt stăpîni absoluţi.
O statistică întocmită la nivelul Serviciului de Intervenţie în Regim de Urgenţă (SIRU) din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vrancea dezvăluie o realitate îngrozitoare. De la începutul acestui an şi pînă în prezent, 427 de copii au necesitat ajutor de specialitate pentru scoaterea din mîinile sau… din indiferenţa crasă a propriilor părinţi. Dintre aceştia, 48 au fost abuzaţi, neglijaţi, exploataţi, patru au fost victime ale traficului şi migraţiei, 23 au fost abandonaţi în secţii de nou născuţi sau pediatrie din spitale şi 118 au fost găsiţi lipsiţi de suprave-ghere, cerşind, vagabondând sau chiar comiţând acte de delincvenţă. Totodată, în primele trei trimestre ale anului în curs, 15 mame împreună cu cei 35 de copii ai lor au primit adăpost şi îngrijire în Centrul Maternal.
„Pentru aproximativ 200 din totalul de 427 de cazuri nu a fost nevoie de instituirea unei măsuri de protecţie, ca urmare a măsurilor şi serviciilor derulate de specialiştii SIRU. Iar în ce priveşte rezultatele obţinute ca urmare a serviciilor de specialitate acordate de DGASPC, 76 de copii au fost reintegraţi în familiile naturale, 61 au fost plasaţi la asistenţi maternali, pentru doi s-a instituit măsura plasamentului în serviciul rezidenţial, 11 frecventează Centrul Educaţional de Zi, 65 de copii au fost transferaţi în aria de competenţe a altor judeţe şi 11 cazuri sunt în curs de soluţionare “, a declarat Luminiţa Liciu, directorul adjunct al DGASPC Vrancea.
Schilodiţi, chiar ucişi sub ochii comunităţii!
Conducerea DGASPC Vrancea atenţionează asupra faptului că foarte mulţi copii ar putea fi salvaţi pur şi simplu din mâinile bestiilor întrupate deseori chiar de părinţi, dacă cei din jurul lor ar avea conştiinţă. Dacă ar lua atitudine. Şi dacă ar respecta legea, a cărei necunoaştere nu este şi nu va fi vreodată o scuză! Din păcate, în societatea noastră mai persistă încă idei general acceptate cum ar fi că „e o mare diferenţă între a bate un copil şi a-i da o palmă iubitoare“ – atît de iubitoare încît deseori face copilul una cu pămîntul – sau că „părinţii au dreptul să-şi crească copiii cum consideră că e mai bine“, că doar „eu te-am făcut, eu te omor“, trebuind traşi la răspundere numai în cazuri extreme de abuz. Dar chiar trebuie să se făptuiască un astfel de caz „extrem de abuz“ – cum ar fi uciderea cu cruzime a fetiţei de la Câmpuri – pentru ca cei ce trăiesc în respectiva comunitate să spună că de fapt… ştiau?! Că ştiau şi că le-a fost frică de bestia cu chip de om căreia sărmanei îi devenise tată… Nu sunt ei complici la nenorocirea unui pui de om la fel de nevinovat şi cu aceleaşi drepturi ca şi ai lor de acasă? „În opinia mea, cel mai important lucru pentru prevenirea abuzului asupra copiilor este ca întreaga comunitate şi mai cu seamă actorii principali – medicii de familie, preotul, cadrele didactice, angajaţii serviciilor de asistenţă socială din cadrul primăriilor, poliţiştii, etc – să aibă un rol activ în prevenirea unor astfel de situaţii. Trebuie să înţelegem cu toţii că nu e suficient ca abia după ce a avut loc o dramă să spunem că ştiam despre asta! Într-o astfel de situaţie suntem culpabili în aceeaşi măsură cu agresorul că tratăm o astfel de situaţie cu indife-renţă, considerând că problema nu ne aparţine nouă ci este mereu a celorlalţi, respectiv a autorităţilor locale şi judeţene pe care însă nu ne deranjăm să le informăm măcar printr-o sesizare anonimă! Cu atât mai mult cu cât obligativitatea ca aceste cazuri să fie sesizate de către oricine are cunoştinţă de ele este prevăzută de lege! Nu poţi acuza DGASPC că nu a intervenit atâta timp cât nu a fost sesizată! Nu suntem cititori în stele!“, a declarat Daniela Nicolaş, directorul DGASPC Vrancea.
Legea protejează copiii şi ne obligă la atitudine!
Copiii au aceleaşi drepturi ca toţi ceilalţi membri ai familiei de a fi protejaţi împotriva loviturilor, abuzului, neglijenţei iar principala grijă a părinţilor trebuie să fie interesul micuţilor lor! Copiii nu sunt şi nu vor fi niciodată proprietatea părinţilor! Legea 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului prevede foarte clar că: „sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor“. De asemenea, acelaşi act normativ stipulează că „orice persoană (…)care are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de abuz sau neglijare a copilului este obligată să sesizeze serviciul public local de asistenţă socială sau DGASPC-ul în a cărei rază teritorială a fost identificat cazul respectiv“.
Luminiţa Liciu, directorul adjunct al DGASPC Vrancea a subliniat faptul că „necunoaşterea legii nu este o scuză pentru nimeni! Noi am prelucrat mereu prevederile legii şi le-am adus şi readus la cunoştinţa autorităţilor locale care au, de asemenea, obligaţia să informeze toţi actorii locali precum şi oamenii din comunitate! Responsabilitatea prevenirii abuzurilor asupra copiilor revine în primul rând părinţilor, comunităţii locale, specialiştilor de la nivelul primăriilor care, dacă nu pot rezolva o situaţie, au obligaţia să ne sesizeze! În momentul când primim o sesizare o verificăm imediat şi în funcţie de caz, instituim o măsură pentru a lua copilul din risc. Dar trebuie să existe colaborare, în temeiul legii! Am informat mereu autorităţile publice locale şi am recomandat să prelucreze prevederile le-gislative astfel încât, procedural să ştie fiecare cum şi când are obligaţia să intervină!“, a declarat Luminiţa Liciu. Dincolo de lege însă, rămâne conştiinţa fiecăruia dintre noi!
Apăraţi copiii sunând: 0237.983 sau 0237.230789!
Probabil că pentru stadiul de civilizaţie la care a ajuns societatea românească şi în particular, cea a judeţului nostru, datele statistice şi detalierile logice şi precis argumentate din acest articol nu vor avea cine ştie ce ecou în inimile unor părinţi crescuţi de-ai lor tot cu palma şi pumnul. În primul rînd, pentru că obiceiurile neaoşe proaste se dezlipesc greu şi în al doilea rînd, multe mame sau taţi care-şi stîlcesc copiii în bătaie, nu-i hrănesc, îi pun la muncă sau îi umilesc, nu ştiu să citească… Campaniile de conştientizare derulate însă de specialiştii DGASPC prin comunităţile Vrancei îşi propun tocmai să sensibilizeze opinia publică, să determine oamenii care au rămas oameni, să ia atitudine! Şi să determine referenţii sociali ai primăriilor, popii, medicii, cadrele didactice, etc. să nu treacă indiferenţi pe lângă un copil ce suferă sub ochii lor! Între timp, oricine este martor la vreun abuz asupra unui copil, poate semnala acest fapt, la Telefonul Copilului 0237.983 sau la cel al DGASPC, 0237.230789. Nu costă nimic să salvezi, cu un apel,
sursa: monitorulvn.ro
