Controlorii de trafic din cadrul ROMATSA intră, astăzi, 15 iulie, în grevă de avertisment pentru două ore, fiind nemulţumiţi de managementul defectuos. În această perioadă, doar 30% dintre avioane vor zbura. Este pentru prima dată în istoria companiei când controlorii de trafic aerian organizează un astfel de protest.
Greva se va desfăşura între orele 11 şi 13, iar sute de zboruri vor fi date peste cap. În cele două ore cât va ţine protestul, ROMATSA va asigura, conform legii, o treime din traficul aerian.
Pe de altă parte, vor fi supravegheate toate zborurile umanitare, de căutare şi salvare, zborurile cu preşedinţi, monarhi sau poliţie aeriană, chiar dacă nu fac parte din treimea stabilită prin lege. Sindicatul Controlorilor de Trafic Aerian ATCOR a anunţat că, miercuri, 15 iulie, vor intra în grevă de avertisment, în urma negocierilor eşuate cu conducerea ROMATSA, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea, privind lipsa contractului colectiv de muncă.
“Greva la noi presupune că mergem la lucru şi că vom asigura o treime din traficul aerian. Pe de altă parte, asigurăm toate zborurile umane, de cătuare şi salvare, zborurile cu preşedinţi, monarhi, poliţia aeriană”, a declarat Gabriel Tudorache, liderul sindicatului.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET:http://www.realitatea.net/controlorii-de-trafic-de-la-romatsa-intra-in-greva-traficul-aerian-va-fi-redus-cu-30prc_1745373.html#ixzz3fwYtBtrS
Follow us: @realitatea on Twitter