CONTROL… Dezastrul de la spitalul municipal Husi, care a ajuns în situatia fãrã precedent, de a nu mai putea asigura gãrzile la ATI, este în aceste zile verificat de institutiile de control. Voci autorizate spun cã reprezentantii CJAS Vaslui s-au crucit pentru ceea ce au gãsit în spital, motiv pentru care au decis sã îsi prelungeascã pânã luni perioada rezervatã verificãrilor. „A fost pus sã prezinte stocul de medicamente si a spus cã nu poate, pentru cã e stoc de rãzboi. Dar adevãrul este mult mai grav. Medicamentele sunt foarte putine si doar anumiti medici primesc ceea ce solicitã, pentru a-si trata pacientii. Dacã nu esti agreat de manager, pacientii tãi pot muri, cã nu îi pasã nimãnui. Trebuie sã fie foarte clar: noi, ca medici, nu putem sã tratãm cu mâinile goale. Avem nevoie de medicamente, de toate cele necesare. S-a uitat oare Primãria la bugetul spitalului, sã vadã de câti bani se cumpãrã medicamente acum si cam ce sume din buget dispar pe altceva? Nu e de joacã cu viata oamenilor, dar nici cu a noastrã, ca medici. Stãm cu fricã pentru fiecare pacient. Am ajuns sã cerem medicamente la conducerea spitalului, mai rãu ca cersetorii? O facem pentru a ne salva pacientii, pentru cã asta stim noi sã facem, sã salvãm, nu sã omorâm. Demisia managerului urgent, e singura solutie, desi e foarte târziu acum. Bogdan Popa a distrus deja ce a avut de distrus”, spun medicii, revoltati. În tot acest timp, ies la ivealã motivele pentru care garda la ATI a devenit imposibil de realizat. Managerul Bogdan Popa a reusit sã sicaneze în asa mãsurã medicii din ATI, încât doi dintre ei au fost obligati sã se adreseze instantei, dând spitalul în judecatã.
Spitalul municipal Husi a ajuns în situatia de a nu mai fi în stare sã asigure gãrzile la ATI, fapt pentru care, cel putin în luna iunie, pacientii în stare gravã vor fi transportati la spitale din alte localitãti. Pentru cei care se întreabã unde sunt medicii ATI-isti, care erau zi si noapte la datorie, ei bine, adevãrul este cã, în ultimele luni, acestia au fost obligati sã ducã adevãrate dispute prin instantã cu managerul Bogdan Popa, în calitatea sa de conducãtor al spitalului. Sicanati în permanentã si nedreptãtiti, medicii, unii dintre ei, au apelat la instanta de judecatã. De pildã, sefa sectiei ATI, medicul Cristina Colpos, a ajuns sã se judece cu spitalul, dupã ce managerul Bogdan Popa a refuzat, nici mai mult, nici mai putin, decât sã îi elibereze decizia de numire în functia de „sef de sectie ATI”, dupã ce aceasta luase concursul pentru acest post. „Dacã tu câstigi concursul pentru un post, iar managerul nu vrea sã dea decizia prin care te pune în functia respectivã, asta nu e batjocurã fatã de tine si fatã de lege? Doamna Colpos a avut mare dreptate sã se ducã în instantã si apoi sã nu mai vrea sã lucreze în spitalul Husi, pentru cã a fost umilitã. Un medic ATI, de care orice spital are nevoie, la Husi este batjocorit si tratat cu dispret”, spun, revoltate, cadrele medicale din spitalul Husi. Cristina Colpos a câstigat procesul cu Bogdan Popa la Tribunalul Vaslui, însã managerul a ales sã tinã coada sus, chit cã este clar cã a fãcut un abuz, sã prelungeascã disputa cu un „Apel” ce va fi judecat pe 27 iunie.
Managerul Bogdan Popa, sanctiuni abuzive fatã de un medic ATI, Raluca Ciocoiu
Dar nu este singurul medic ATI de la spitalul Husi, hãrtuit cu tot felul de cercetãri disciplinare, imputãri absurde si sanctiuni de cãtre conducerea spitalului, în spetã de managerul Bogdan Popa. Doctorita Raluca Ciocoiu este alt medic ATI, pe care managerul Popa nu vrea sã-l vadã-n ochi! Medicul Raluca Ciocoiu a gãsit determinarea necesarã sã îi facã fatã, asa cã nu s-a dat bãtut si a mers în instantã de fiecare datã când a fost sanctionat ilegal de managerul Popa. Judecãtorii i-au dat dreptate de fiecare datã. Numai cã o asemenea atmosferã la locul de muncã, unde medicii ar trebui sã se concentreze pe pacienti, nu pe un rãzboi bizar cu managerul Bogdan Popa, s-a dovedit extrem de dãunãtoare pentru activitatea medicalã. Cel mai mult însã au de suferit pacientii, care cad adesea victime colaterale.
Urma alege saptamana viitoare.
Ei alege in rahat! Ti se lasa lehamite. Niste nulitati . Daca orasul asta nu a gasit decat niste repetenti betivi ghiorlani si asa mai departe sa ii conduca asta este. Cui nu ii convine sa plece!! Astia oricum vor fi pe pozitii pentru ca sunt asa la solicitarea lumii asteia. :)))
Dacă merge la fwtut de mână cu Jan, cine să îl tragă la răspundere?
Bai Gogoasa, laba nu -i futut si cu asta am zis tot! Si urangutanii si-o trag goriloii chiar violeaza gorile dar hai sa nu ii ridicam pe parazitii astia la rang mai mare de maimuta
Ciupilan când vede câte una zice ia nr meu de tlf ca și cum are și calități pentru care ar trebui cautat ha ha ha…iar celalalt un adolescent pus pe agățat, a rămas la stadiul ala…ce pica ,orice fără niciun criteriu ,pana și animalele au un ritual ….ce bărbați valoroși, nu ai treaba.Astia asa înțeleg barbatia:bani ,putere ,futai.
Ma nai terminati ma!! Nu faceti din niste distrusi macho ca nu are treaba
M-ai făcut sa rad …asa este ,îl admir pe dl Tătaru,cred ca este singurul politician din Vaslui care are un cuvânt de spus,un om.elegant.
🙂 da astia dau gloante in loc de medicamente?
Pai dacă fraierii de oameni nu se revolta baaaiii,alcool.Pe dr ii doare exact în cur ,ei sa primească salariul,și lu Ciupilan sa ii fie bine ,ce dracu.Se duc ca oile prin spital spasiti și habar nu au ce drepturi au .se duc ca oile sa își cumpere medicamente.,Inseamna ca e bine asa.
Pun pariu ca tot aia îl voteaza
Prima minciuna marca ciupilan , minciuna de campanie electorala este demiterea lui popa.. in podcast ciupilan a zis joi fac sedinta de CL si il demit pe popa:)))) ….o oaie…doua oi… trei oi ….
Rahat,chiar joi erau bot în bot,sau miercuri ,la partid când i-a instruit pe ăștia cu votarea,Popa stătea picior peste picior relaxat ,zâmbind la cele care defilau prin fata lui ,mai ales cu fustele scurte.
Deci eu il cunosc pe doctorul Popa personal direct indeaproape. Nu este niciun razboi intre medici ..popa… avioane.. este problema mintala a unui om care este suspendat de realitate ,problema transpusa in nenumarate imputari altor persoane cu scopul răzbunării ,inducerii fricii, hartuirii, etc. Daca sunt persoane care asculta sau pun botul la ce prostii vorbeste asta sunt mai proaste ca el !!! Iar apropo de rahatul pe care il mananci si l-ai mancat de curand popa, esti doar un fraier frustrat , un cocostarc atarnat de o barca ce se scufunda lipsit de curaj sau pardon cu curaj doar cand esti beat sau drogat !
Pai se presupune asa:e viata personala și nu privește pe nimeni,apoi în spital asa e o joaca de șef iar de cunoscut cine nu îl cunoaște,pana și babele ….practic i-au văzut cuculetzul toate femeile ….ca el.e darnic
:)))) sunt medicamente pentru razboiul interior al tuturor acelora care stiu ce se intampla in spitalul ala dar nu vorbesc nimica:))) era o metafora
Popa este cea mai abjecta fiinta din cate existat pe lumea asta. Pornind de la dispretul fata de propria mama in care isi baga pula ( cuvintele reproduse cu exactitate fiind ” sa imi bag pula in creierul lor de mame” – contextul fiind cel al discutiei despre faptul ca a lui a luat apararea fostei neveste) si continuand cu cel asupra primei neveste careia i-a calcat mainile cu fierul clocotit, cel asupra Roxanei la care urla ca un maimutoi dement , ca un uraguntan uitandu-se la ea cu ochii aia beliti aruncati peste cap , de fata cu tot personalul spitalului iar ea ” pui liniște-te in sus pui linișteste-te in jos .. un handicapat mintal care crede ca are in mana toate acoperirile din lume dar uita complet ca gura si ochii personalului din spitalul husi nu are cum sa il acopere ..nu are cum . Si nu se vorbeste decat prin targ , pentru ca in fata, sau in spital le este frica ..nu mai departe de Deleanu Taisia care a iesit public si a zis ca e complet in neregula spitalul sub amenintari a negat totul sj a zis ca e manipulare de presa:)) cucoana, ai vorbit cu Timofticiuc in limba moldoveneasca si te-a dat in limba romana la radio sau ce??? De asta nu zice nimeni nimic sau daca zice ori retrage repede ori ii tifleste boul un proces .si de la secretara lui pana la prietena lui care l-a adunat din sant de la Negresti si l-a facut chirurgul pulii la husi toti au dat un cuvânt de bine acolo undeva pentru el… cu nume si prenume sunt toate experimentele lui chirurgigale de doctor de lagar de exterminare nu de spital sunt pe agenda dr anesteziste care din prost nu il scotea.. ( acum e cel mai bun pentru ca altfel trebuie sa plece la pensie ) va aduceti aminte cum zicea in 2015 -2016 dr Rotaru Livia , dr Ciupilan Lucia?? ” nu operez eu tu cu prostul asta!! Luci, nu pe coronarele mele”:))) apoi spuneati peste tot ” eu am tu un caiet cu numele si numarul de foaie la toti bolnavii pe care i-a nenorocit asta” … pai, e timpul sa nu te mai lauzi si sa il duci la politie !!! Da este o mizerie fara caracter, un om fara capatai, un deraiat al societatii. Cinste doctoritei Rotaru Lucia ca a adus primatul asta in spitalul husi si l-a mai pus si director!!
E asa greu sa ii dai un pumn în bot sa cada lat?Probabil faci parte dintre persoanele de care si-a bătut sula cum știe mai bine,eu zic asa:lasa-l în plata domnului ,nu te pune cu un sociopat,mereu va câștiga ca are creierul compartimentat.E văzut ca un maimuțoi executant de alde Ciupilan și hartuiala sau râcnitul ca un puseu trecător. În rest te sfătuiesc sa îl ocolești, nu are sens.Daca organele abilitate considera ca e ok ,atunci e ok.Mai mult tu nu poți face.Omul este pe cai mari.
:)) uita ca , cu fosta nevasta nu a castigat niciun cacat iar locul unui bolnav mital e in ospiciu
A trecut ,multa lume divorțează, cineva trebuia sa piardă mai mult ….problema e ca nu trebuie băgat în seama ,cu cât e băgat în seama mai mult cu atât își arunca cenușă în cap.Nu are rost .Omul atât știe, atât face.Bine ,el știe ca e un rahatel incapabil ,în sinea lui ,de asta și are comp .asta .
Va trece timpul, vârsta îl va potoli ,pana atunci se distrează aici la Husi.Cand nu va mai putea se va agata de vreo proasta și va trai fericit pana la adânci bătrâneți și cu sacul în pod și cu curechiul uns.
Taci ma ca el zice asa ca își baga pe undeva pulicica ,e un fel de a spune ,unu:are pula mica și nu are niciun efect chiar dacă si-o baga,doi :e ca să impresioneze audienta ,adică doar un fel de a spune.
Asta și când are de a face cu femeile se da șef, va zic eu.Pentru el exista 2 categ de femei:unele pentru care se face preș și altele în fata cărora se da mare,în funcție de cum e băgat în seama nu după criterii reale .Ați văzut băgat în seama de soții, el șef, javre ca el ,se face preș în fata lor ,evident doar ca să bifeze lista.In rest trăiește ca un animal în jungla :care pe care ,mâncat, băut, futut.Punct!
Wow ..asa a promis?? Pai pana acum cine l-a oprit?? :)) da-i înainte d-nu jan adu doctorite material prnografic pentru bezmeticu asta drogat sa fie ” bune de pula” gura sa o deschida exclusiv ca sa primeasca dobitocul sex oeal si sa il sune la 23:30 exclusiv pentru sex/ amor cu femei.. ca daca il suna pentru altceva o sa le bata el la fundulet ..
Eh ,dati-i timp ,s-a consultat și el cu alții care au mai făcut, a crezut ca se poate asa cu 4 la suta din buget,acum se va interesa tor el ,nu Popa și asta va sta în continuare ca un bufon ,pana când va prinde mersul și el ,important e sa fie acolo ,ca mai este de pus mana pe câte ceva pe viitor ,bine ,între timp i-a demonstrat Popa cât este de dedicat lui ,s-a închegat o prietenie ,ca prost nu e și cam asta e povestea.Ciupilan îl are la suflet și invers.Stie cum sa îl învârtă pe Popa ,doar vedeți ca este ca un cățel,totul se va uita și viata merge înainte.
Lăsați ma ca a promis Ciupilan ca aduce el medici ,ca are cel mai mișto spital din județ și ca aduce nu știu ce aparatura prin PNNR ,ia sa vedeți atunci cum se va bate Popa cu pumnul în piept ,atunci chiar nu va mai sufla nimeni în fata lui .
Popa aici moare la spitalul Husi ,manager,nu o sa vedeți?
Nu îl cunosc pe acest om ,sunt plecat din Husi de câțiva ani ,dar are o privire ciudata ,de-a dreptul tulburătoare în sensul rău al cuvântului.
:))) de bou care admira vitelul??
Decât să mă opteze popa, mai bine mă dau pe mâna femeii de servici, sigur e treaza și mai priceputa. Cum a ajuns asta doctor😯
Stai cuminte popa asa cum si-a acoperit toti mortii din chirurgie cosmetizati in hartii ( este medicul cu cea mai mare mortalitate din chirurgie) asa isi ascunde si panaramele din management. Bine nu singur cu concursul unor nulitati pe care politia le vor desconspira. Si ce daca ?? Daca e mort ce? Are popa hartii are…
Ferească Dumnezeu să fie nevoie sa apara, de urgenta si leopardul, ca de exemplu mama mea, sora ta, tata lui etc. Leopardul ii mananca, pentru ca atunci, nu va fi lumea minunata.
Si cat de socati o sa mai fie, daca din afara, toate sunt frumoase si bune, dar in interior, nevazut de nimeni, e vopsit leopardul.
Socul e ca toate par foarte bune, e o lume minunata.