spot_img
spot_img
11.6 C
Vaslui
19-apr.-2025

Control al ITM la spitalul în care doi tineri rezidenți au murit neașteptat. „Ne-am autosesizat”

- Advertisement -

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iași s-a autosesizat după apariția informațiilor din presă în cazul celor doi medici rezidenți care au murit la două săptămâni distanță unul de celălalt. Contactat de HotNews, șeful instituției spune că au mai primit plângeri privind încălcarea timpilor de lucru, dar de la alte spitale, nu de la cel la care lucrau cei doi medici.

Autoritățile ieșene verifică în ce condiții au murit cei doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenteorologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași. În timp ce polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, inspectorii în muncă a declanșat la rândul loc un amplu control la unitatea medicală.

„Ne-am autosesizat în urma relatărilor din presă. Am demarat procedura, urmăm pașii unui control de fond. Până în prezent nu am avut sesizări de la Spitalul Sfântul Spiridon. Am primit de la alte spitale plângeri privind încălcarea timpilor de lucru. În medie, primim o astfel de sesizare o dată la trei luni. Unele se confirmă, altele nu”, a declarat pentru HotNews,ro, șeful ITM Iași, Costel Grojdea.

Șefa Institutului de Gastroenteorologie Iași, prof. dr. Anca Trifan, a precizat că întreaga instituție este marcată de această tragedie și a anunțat că va analiza în perioada următoare întreaga situație pentru a evalua încărcarea rezidenților și pentru a vedea ce se poate face pentru evaluarea stării acestora de sănătate…https://hotnews.ro/control-al-itm-la-spitalul-in-care-doi-tineri-rezidenti-au-murit-neasteptat-ne-am-autosesizat-1949504

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.