spot_img
spot_img
5.5 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Contre în CJ pe majorările salariale: “Spuneți bazaconii, nu pot să nu intervin. Stați cu mâna întinsă ca să vă luați leafa!”

- Advertisement -
REACȚIE… Vicepreședintele Ciprian Trifan a luat atitudine după ce consilierul Liviu Iacob i-a spus că își ia salariul din banii celor care lucrează la privat: “Nu accept să spuneți așa ceva. Nu îmi plătește privatul salariul. Eu nu am contract cu privatul, ci cu statul român, cu UAT Județul Vaslui, semnat în urma unui vot”.

MAI MULȚI BANI… Este oficial. Consiliul Județean a majorat salariile angajaților săi, precum și pe cele ale angajațiilor Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului (DGASPC) și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Vaslui. Proiectul de hotărâre a trecut fără nicio emoție, dat fiind că social-democrații dețin majoritatea alături de consilierii de la ALDE și Pro România. Liberalii nu au susținut proiectul, decizia fiind motivată de faptul că “nu este un moment potrivit pentru majorări salarile”, întrucât în această perioadă, Guvernul pregătește măsuri de austeritate. De asemenea, consilierii PNL au adus în discuție salariile din mediul privat și dificultățile întâmpinate de întreprinzătorii locali, astfel că s-a iscat o întreagă dezbatere pe seama salariilor de la privat vs. salariile de la stat. “Nu e bună pentru nimeni această discuție care se aruncă de ani de zile pe toate căile de comunicare, mă refer la paralela dintre salariul unui individ care lucrează la stat și salariul unui individ care lucrează la privat”, a spus vicepreședintele Ciprian Trifan, oprit imediat de consilierul Liviu Iacob, care i-a strigat: “Cei de la privat vă plătesc salariile, domnule vicepreședinte!”. “Nu accept să spuneți așa ceva. Nu îmi plătește privatul salariul”, i-a replicat Ciprian Trifan. “Spuneți bazaconii, nu pot să nu intervin (…) Stați cu mâna întinsă ca să vă luați leafa”, a continuat consilierul Liviu Iacob. Vicepreședintele Trifan i-a răspuns că el nu a semnat contract cu privatul, ci cu unitatea administrativ-teritorială (UAT) Vaslui: “Eu nu am contract cu privatul, ci cu statul român, cu UAT Județul Vaslui, semnat în urma unui vot. Îmi exercit îndatoririle așa cum spune contractul și fac tot ceea ce trebuie pentru a-mi primi indemnizația. Așa face orice coleg de-al meu care lucrează la stat… Eu cred că aceste majorări sunt sub ceea ce ar avea nevoie această societate ca să funcționeze, iar ideea că vom stopa inflația lăsând oamenii fără aer nu a fost niciodată rezolvarea problemei crizei naționale”, a spus Trifan.

Ciprian Trifan

Veniturile funcționarilor CJ vor crește considerabil. Astfel, salariul secretarului județului Vaslui va crește de la 16.557 lei/lună la 17.710 lei/lună, echivalentul a 3.600 euro. Un director din cadrul Consiliului Județean, care cîștigă în prezent 13.333 lei/lună, va cîștiga după aprobarea proiectului de hotărâre, 14.996 lei/lună, iar un șef de serviciu va ajunge la un salariu de 13.156 lei/lună. Cele mai mici salarii din instituție sunt ale magazinerului, șoferului, muncitorilor necalificați și portarilor. Acestea vor depăși 800 euro, astfel că un magaziner va cîștiga 4.025 lei/lună, un portar – 3.956 lei/lună, un muncitor treapta I – 4.025 lei/lună, iar un șofer treapta I – 4.255 lei/lună. La aceste salarii de bază se vor adăuga gradațiile – între 2,5% și 7,5%, în funcție de vechimea în muncă a fiecărui angajat, dar și sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, indemnizația de hrană și voucherele de vacanță. De asemenea, majorările salarile au vizat două instituții din subordinea Consiliului Județean: DGASPC Vaslui și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Vaslui. La DGASPC, salariile directorilor și ale șefilor de serviciu/birou au ajuns la următoarele valori: director general – 14.735 lei/lună, director general adjunct – 14.390 lei/lună, director executiv – 13984 lei/lună, șef serviciu – 12650 lei/lună, șef birou – 12075 lei/lună. Cele mai mici salarii sunt ale municitorilor necalificați – 3588 lei/lună. La Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Vaslui, cel mai mare salariu a ajuns la 13.938 lei/lună (directorul executiv), iar cel mai mic – 3611 lei/lună (muncitor necalificat). Majorările salariale au fost motivate de creșterea inflației, a prețurilor la alimente, energie electrică și servicii din ultima perioadă.

Impactul bugetar al majorărilor salariale de la cele trei instituții se ridică la aproape 500.000 lei/lună

Pentru cele trei hotărâri de mărire a salariilor angajaților Consiliului Județean Vaslui, ai DGASPC Vaslui și ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor, județul Vaslui va cheltui în plus 483.243 lei/lună. Consilierii PNL au votat “împotrivă” la toate cele trei proiecte și au adus în discuție diferențele dintre salariile din anumite sectoare de activitate, precum și cele dintre salariile de la stat și cele de la privat.

Valentin Crețescu

Consilierul Valentin Crețescu le-a reamintit social-democraților că, luna trecută, nu au vrut să aprobe 100.000 lei comunei Tăcuta, ca aceasta să poată pietrui drumurile din satul Cujba, însă acum au fost de acord să aloce aproape 500 mii lei pentru majorări salariale: “am aruncat o privire asupra site-ului Institutului Național de Statistică, salariul mediu net în România se ridică la 850 euro în 2023, o creștere de 25% față de 2019 și chiar de 100% față de 2015 deoarece atunci salariul mediu era atunci de 425 euro net. Am observat că salariul mediu în România este mai mare decât salariul minim net de 400 euro. Cu toate acestea, această medie națională arată disparități sectoriale semnificative. Salariile nete în serviciul public sunt, în medie, semnificativ mai mari (cu 20% peste medie) decât în sectorul privat (cu 15% sub medie) (…) În timp ce regiunea Moldovei a României a fost una dintre cele sărace din țară, salariile au crescut mai repede decât în restul regiunilor, astfel că Moldova se apropie acum de media națională (în afara Bucureștiului). La proiectul privind majorările salarile de la DGASPC, am văzut că salariul directorului general este de 3000 euro, deci de șase ori mai mare fată de salariul mediu net. Guvernul României, format din PNL, PSD și UDMR vorbește de austeritate, la noi, în plan local, nici vorbă de așa ceva, dimportivă, mărim salariile, ba chiar le mai dăm și zile libere în plus. Impactul bugetar la majorările salarile de la DGASPC este de 277.031 lei/lună. Primăria Tăcuta are nevoie de 100.000 lei pentru un drum ca să-i scoată pe locuitorii satului Cujba din noroaie. Oare dânșii au aflat de toate aceste măriri?”, a spus consilierul Valentin Crețescu.

Consilierul Veziteu, despre majorările salarile într-o perioadă în care se vorbește de austeritate: “este moral ca în acest moment să facem acest pas?”

Gheorghe Veziteu

Și consilierul liberal Gheorghe Veziteu și-a explicat decizia de a vota împotriva majorărilor salariale. Acesta a spus că o astfel de hotărâre trebuie pusă într-un context mai larg și că ar trebui să se țină cont de mai mulți factori: “vă propun să privim aceste lucruri într-un context mai larg. Știu că pe plan local, Guvernul intenționează să ia unele măsuri de austeritate, sunt în dezbateri, încă nu s-au finalizat. Pe de o parte, se vorbește despre reducerea numărului de salariați sau de posibilitatea înghețării salariilor, se vorbește de o anumită impozitare a salariilor foarte mari, se vorbește despre legea pensiilor speciale… De asemenea, se discută în ultima vreme și de o reorganizare politico-administrativă a României, ca urmare a acestor greutăți financiare. Pe de altă parte, potrivit ultimului recensământ, județul Vaslui a pierdut din populație. Mai suntem acum 374.700 persoane. Venitul mediu net lunar în Vaslui depășește cu puțin suma de 3000 lei. Mai sunt vreo 57 mii de salariați. Mă așteptam ca atunci când se vorbește de măriri de salarii, să se vină și cu măsuri în partea cealaltă (n.r. a angajaților din adiministrație), de creștere a productivității, de reducere a personalului, întotdeauna aceste discuții se fac în mod complex, nu numai într-un singur sens. Întrebarea care se pune: este moral ca în acest moment să facem acest pas? La punctul 4, referitor la majorările salariale de la DGASPC, sunt vizate 217 persoane. Am văzut că impactul bugetar este de 277.031 lei/lună. Dacă noi votăm acest proiect de hotărâre, ar însemna o creștere medie a salariului la această instituție cu 1370 lei/persoană. Ne-am dori din toată inima să dăm tuturor din județul Vaslui posibilitatea să-și crească veniturile. Nu vă spun ce venituri au întreprinzătorii, care de la 1 ianuarie au crescut salariile la 3.000. Ei trebuie să le dea oamenilor salarii mai mari, chiar dacă nu mai produc cât produceau înainte. Este demoralizator pentru ei”, a spus consilierul Gheorghe Veziteu.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Asta vindea bilete la Modern pe timpul comunismului, nu stie tabla imultirii, dar conduce judetul😯😯😯 ce insemna sa ai nesimtire cat casa, toate taraturile au ajuns sa ia 3000 de euro in Valsui, unde saracia te bate pe spate☹️ cum sa dai 3000 de euro unor analfabeti, Doamne milueste, ce jalnic a ajuns tara asta🤔😰 Toti bolovanii din politica, au ajuns sa ne conduca.

  2. Cat tembelism, „Nu accept, Nu îmi plătește privatul salariul”
    Bai muinovici voi sunteți angajații populației din privat, de aia exista un sistem de taxe, sa va platim
    Daca nu va plătim noi salariul scoateți taxele si pl sa va mai plătească

  3. Da… niciodata nu este momentul de cresteri de salariale pentru cetateni, in schimb totdeauna este momentul de cresteri salariale pentru politicieni !

  4. Eu nu înțeleg cum se măresc salariile la bugetari, pe ce criterii ? ba nu e pe grila, ba nu e după lege , ba de ce la alții s-au mărit si la ei nu, ba ca unii au salarii mici
    Sunt atâția ani, ce mizda pasii e atât de greu sa faci dracului niște salarii, niște legi cu criterii clare care sa rămână bătute in cuie iar măririle sa vina de la sine fără caterinca, in fiecare an țiganiadă, proteste si șmecherii

  5. Votați PSD
    Mărim taxele la fraieri și noi mărim salariile la bugetarii de lux . In alegeri , aruncam niște faina și niște firmituri si fraierii Votează !

    Fii fraier ! Votează PSD !
    Buie muzatu

    • Sa o iei in trompeta tu si tot neamul tau idiotule! De ce prostii aia doi, galbeni, nu au protestat si atunci cand li s-a marit consilierilor judeteni indemnizatia? Vor sa trimita multi bani la Tacuta o localitate condusa de un fost paznic la un depozit de materiale de constructii din Vaslui care nu stie o boaba de administratie? Vorbesc slugile aluia de la Husi (unul mason, Vezeteu, iar celalat parasutat la RAR, unde il reclama zilnic colegi)!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.