Instalaţii clandestine pentru îmbutelierea băuturilor spirtoase, peste trei tone de băuturi alcoolice şi ţigări de contrabandă. Asta au descoperit ieri poliţiştii botoşăneni în urma a 26 de percheziţii şi controale efectuate la peste 20 de firme şi persoane. Operaţiunea, fără precedent ca amploare, a fost organizată de Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi cu participarea comisarilor Gărzii Financiare. „Investigaţiile au debutat în urmă cu şase luni, când au început să fie adunate informaţii despre o parte dintre suspecţi”, a precizat comisarul şef Cristian Cucoreanu, adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP). Aşa s-a aflat că în Zona Industrială a fost realizată o instalaţie artizanală de îmbuteliat băuturi alcoolice. Alcoolul etilic concentrat era adus aici, diluat şi „îmbunătăţit” cu diverse esenţe, arome şi coloranţi, iar băuturile astfel realizate erau ambalate în PET-uri de cinci litri şi vândute „la negru” în cârciumile din judeţ. Un calcul făcut de anchetatori arată că suspecţii ar fi vândut în acest interval aproape 25 de tone de băuturi alcoolice, prejudiciind statul cu 151.381 de lei.
Poliţişti filaţi de infractori
Deşi nu acţionau ca grup organizat, suspecţii îşi dezvoltaseră o reţea proprie de desfacere. Aveau afaceri la vedere pe care le foloseau ca paravan, iar pentru a nu atrage atenţia transportau băuturile în cantităţi mici. Dacă erau depistaţi, pierderile erau astfel destul de mici. În plus, foloseau oameni la filaj şi contra filaj. Pentru a-i contracara, anchetatorii au apelat la interceptări telefonice, înregistrări ambientale, poliţişti sub acoperire dar şi înregistrări video.
Cinci suspecţi reţinuţi
Ridicaţi şi duşi la sediul IJP sau la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, suspecţii au fost audiaţi timp de mai multe ore. „În cauză se efectuează cercetări faţă de 21 de suspecţi fiind reţinute în sarcina acestora infracţiuni, precum evaziune fiscală şi producere, deţinere şi comercializare de produse accizabile”, a declarat Cristian Popovici, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. La finalul audierilor, cinci dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentaţi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Bogdan L. de 27 de ani, Alin L. de 31 de ani, Paul N. de 32 de ani, Marian P. de 27 de ani şi Ionel A. de 46 de ani figurau ca administratori la o serie de firme sau ca agenţi de vânzări.
Poliţişti întâmpinaţi cu mită
La descinderile de ieri, poliţiştii au avut parte şi de surprize. În timpul unei percheziţii, unul dintre suspecţi a încercat să-i mituiască cu 1.000 de lei. Poliţiştii au refuzat „oferta” şi au anunţat Direcţia Generală Anticorupţie. „Cel în cauză va fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită”, a spus comisarul Dumitru Aioanei, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor.
Afaceri cu alcool dispărute de pe piaţă
În perioada 1998 – 2005, Botoşaniul a fost considerat „Patria alcoolului”. În acea perioadă au figurat în judeţ peste 30 de producători de alcool şi băuturi alcoolice. O parte dintre cei implicaţi au fost arestaţi preventiv pentru evaziune fiscală, iar încetul cu încetul fabricile şi-au încetat activitatea. În prezent, în judeţ există un singur antrepozit fiscal autorizat, însă pe piaţa neagră continuă să se vândă băuturi alcoolice contrafăcute.