spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Consiliul Județean a atribuit 12 trasee pentru transportul de persoane, dintre care șapte au fost contestate

- Advertisement -
VOT… Prin proiectul de hotărâre care va fi supus votului, se propune atribuirea licențelor pentru doar 5 trasee , întrucât celelalte 7 trasee fac obiectul contestării la CNSC.

NEMULȚUMIRI… Licitațiile organizate de Consiliul Județean Vaslui privind atribuirea traseelor de transport persoane nu prea sunt pe placul unor operatori economici, care din varii motive decid să le conteste la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), plătind taxe exorbitante. Potrivit raportului întocmit la începutul acestei luni, de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Vaslui”, au fost atribuite un număr de 12 trasee. Numai că, prin proiectul de hotărâre care va fi supus votului în ședința de CJ din 31 iulie, se propune atribuirea licențelor pentru doar 5 trasee , întrucât celelalte 7 trasee fac obiectul contestării la CNSC.

Multe a mai avut de tras Consiliul Județean Vaslui de pe urma lui Dumitru Buzatu, fostul președinte prins cu șpaga în portbagaj. Pe lângă imaginea făcută ferfenițe, instituția a fost nevoită să jongleze cu mai multe castane fierbinți în ultimul an, iar una care a pus serioase probleme a fost atribuirea licențelor pentru transportul public de persoane. În luna decembrie 2021, aparatul de specialitate al Consiliului Județean Vaslui a decis scoaterea la licitație a mai multor grupe de trasee menite să acopere tot județul. De asemenea, tot atunci au fost impuse și anumite reguli în ceea ce privește calitatea autobuzelor și microbuzelor. Numai că șapte luni mai târziu, în iulie 2022, fostul președinte Dumitru Buzatu a schimbat regulile, trasând ca licitația să fie făcută pentru fiecare traseu în parte, fără a se mai ține cont de faptul că hotărârea de CJ din luna decembrie fusese luată în urma unui studiu de oportunitate. În ceea ce privește calitatea mijloacelor de transport, și acest aspect a fost scos din discuție. Se justifica, la acea vreme, Dumitru Buzatu, prin a spune că își dorește ca toți cei 42 de transportatori județeni să aibă șanse egale. De partea cealaltă, consilierii liberali și de la USR i-au atras atenția acestuia că licitarea individuală și nu pe grupe va crește riscul ca unele trasee, nerentabile pentru transportatori, să rămână neacoperite. Buzatu nu s-a lăsat impresionat de acest avertisment și a făcut tot cum a vrut el. Numai că până să se răzgândească Buzatu, unii transportatori au luat de bună decizia CJ din luna decembrie 2021, investind sume foarte mari de bani pentru achiziționarea de autobuze fabricate după anul 2020. Investițiile nu i-au ajutat prea mult pentru că Buzatu schimbase, între timp, regulile jocului. Prin urmare, opt firme din județul Vaslui au formulat plângere administrativă Consiliului Județean, solicitând revocarea hotărârii prin care Dumitru Buzatu a modificat substanțial prevederile hotărârii privind aprobarea Studiului de oportunitate, a modalității de atribuire a serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate și a documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean. Transportatorii atrăgeau atenția și ei că “modificarea structurii programului de transport nu este motivată de emitentul actului și este ineficientă, existând riscul ca multe trasee să rămână neefectuate”. Operatorii aduceau drept argumente trei județe care au optat pentru împărțirea programului pe trasee individuale și care au rămas cu multe contracte neatribuite, în unul dintre județe chiar anulându-se licitația de atribuire din lipsa ofertelor. Referatul procurorilor DNA în dosarul spăgii de la Cârja ne-a arătat cu ce mână de fier conducea Buzatu Consiliul Județean, prin urmare și aceste plângeri l-au lăsat rece pe fostul președinte al instituției. Numai că timpul adevărului a venit în 2023, când Consiliul Județean a organizat licitațiile de atribuire a traseelor din județ. Din totalul de 108 trasee, doar 78 au fost atribuite transportatorilor, iar asta a făcut ca mii de vasluieni din mediul rural să rămână fără transport de persoane.

Trasee date cu țârâita

Zilele trecute, licitațiile traseelor neatractive au fost reluate, prin urmare la data de 3 iulie s-a întocmit raportul pentru atribuirea prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Vaslui”, fiind atribuite un număr de 12 trasee. Din cele 12 câștigătoare, doar 5 vor ajunge în Consiliul Județean pentru a primi votul consilierilor. Celelalte 7 trasee fac deja obiectul contestării la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Lista operatorilor de transport declarați câștigători în urma procedurii de atribuire este următoarea:

  • Vaslui – Portari – SC Steli Rodica SRL;
  • Vaslui – Văleni – Popești -SC MixCod TUR SRL;
  • Vaslui – Telejna – SC Morandi Logistic SRL;
  • Blăgești – Bârlad – SC Azur Trans SRL
  • Mireni- Ivești – Bârlad – SC Argostil Comtur SRL.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. A venit Bolt in Vaslui, mergeți mă gratis cu Mercedes și BMW….pai din Vaslui la Todirești, dai 40 de lei, împărțit la 4 , 10 lei de persoană😉

    • Trebuie să fii prost să nu dai 20 lei dus întors la autobuz și să te gândești cu ca ai găsi 4 oameni care să meargă de la vaslui la Todiresti și apoi să chemi bolt . Tare prost! Anonim de prost ! Să fii și mai prost să înțelegi ca bolt are prețul dinamic și când sunt aglomerați și când ți e lumea mai dragă ajungi la autobuz ! Mai găsești autobuzul ? Nu-l găsești ! 🙂 tare prost !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.