spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Consilierul Sorin Popoiu a comis-o! Replică în ședința de CL Vaslui: „măi, da’ du-te-n mă-ta-n c*r!”

- Advertisement -
Sorin Popoiu

L-A LUAT GURA PE DINAINTE… Consilierul local Sorin Popoiu a comis-o ieri în ședința extraordinară a Consiliului Local Vaslui. Uitând că are microfonul deschis, acesta a scăpat o înjurătură neaoș românească: „măi, da’ du-te-n mă-ta-n c*r!”. Nu știm cui i-a fost adresată, însă a stârnit hohote de râs, mai ales că a nimerit între discuțiile aprinse dintre consilierii liberali și cei de la PSD. Alexandru Barbu și Mitică Jora și-au aruncat replici dure pe seama prelungirii mandatului Consiliul de Administrație al SC Goscom Vaslui SA: „Ți-aș spune un apelativ, domnu’ Barbu, dar mă abțin. Nu-i treaba dumitale ce vorbesc eu cu domnul Dragomir”, i-a spus liberalul Mitică Jora consilierului Alexandru Barbu. „Domnu’ Jora, eu v-am vorbit respectuos, vă rog frumos să vă păstrați apelativele pentru colegii dvs. Nu am fost împreună la grădiniță, domnule Jora”, a răspuns social-democratul.

La ședința de CL de săptămâna trecută, consilierii locali au respins reînnoirea mandatelor membrilor Consiliului de Administrație la Goscom, directorul Cătălin Bîrleanu considerând că a fost un vot politic: „Pot doar să spun că el nu reflectă rezultatele obținute de actualul Consiliu de Administrație al societății. E o decizie a politicului pe care trebuie să o respect. (…). Noi am prezentat un raport de activitate pe ultimii patru ani, care a fost analizat de către o comisie din cadrul primăriei. Raportul a fost foarte corect și complet, cu realizări concrete, nu cu povești inventate. Sunt lucruri de care noi, cei din conducere, suntem foarte încântați, mai ales că în momentul în care am preluat societatea erau foarte mari probleme. Deși acționarul nostru principal este Consiliul Local Vaslui, în acești ani am acționat ca și o societate privată într-o economie de piață, care este destul de complexă și de greoaie, unde am reușit să facem și profit. (…) Nu vă ascund că sunt puțin dezamăgit de rezultatul votului din Consiliul Local, pentru că numai noi știm cât am muncit pentru această societate. Cei care vor veni în locul nostru vor avea un mandat mai ușor, pentru că foarte multe dintre problemele cu care s-a confruntat Goscom-ul au fost rezolvate”, a declarat directorul Goscom, Cătălin Bîrleanu.

PNL vs. PSD: „nu mai veni cu asemenea întrebări, că-s de prostie crasă”

Astfel, pentru că nu au fost reînnoite mandatele membrilor CA, ieri, consilierii locali au votat prelungirea acestora până la finalizarea procedurii de învestire a noului Consiliu de Administrație, dar nu mai mult de patru luni. Consilierul Mitică Jora a intervenit cu o sugestie: eliminarea perioadei de patru luni, luând, astfel, în considerare și varianta ca procesul de selecție să dureze mai mult de patru luni.”Domnu’ Jora, ați avut o discuție îndelungată cu domnul Dragomir (n.r. consilierul Valentin Dragomir este inițiatorul proiectului privind prelungirea mandatelor până la finalizarea procedurii de învestire a noului Consiliu de Administrație, dar nu mai mult de patru luni) joi seara, după finalul ședinței. De ce nu v-ați pus de acord atunci?”, a întrebat consilierul Barbu. „Ți-aș spune un apelativ, domnu’ Barbu, dar mă abțin. Nu-i treaba dumitale ce vorbesc eu cu domnul Dragomir”, a răspuns liberalul. „Domnul Jora, eu v-am vorbit respectuos, vă rog frumos să vă păstrați apelativele pentru colegii dvs. Vă vorbesc la persoana a II-a, plural. Nu am fost împreună la grădiniță, domnule Jora”, a replicat Alexandru Barbu. Deranjat de intervențiile acestuia, consilierul Jora i-a răspuns tranșant: „Nu-ți sunt dator cu niciun raport și nu mai veni cu asemenea întrebări, că-s de prostie crasă”. „Da, haideți, vă rog, să ne abținem”, a spus împăciuitor viceprimarul Cătălin Mîndru, președinte de comisie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. Intrebare :
    Unde e și care-i știrea din acest articol ?
    Înțeleg de aici că cineva din presa a asistat la discuțiile purtate într-o ședință, iar unul a înjurat la microfon…nu se știe pe cine
    Deci care-i știrea ?????

    • Foarte corecta intrebarea. Dar ce vrei de la un ziar de mahala? Timofticiuc e prea ocupat cu CA-urile ca sa mai controleze enormitatile lui Danda, Croitoru si a altora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.