NANI, NANI… Un consilier al municipiului Bârlad a fost răpus de somn, ieri, la ședința de CLM Bârlad! Este vorba despre Dorin Apostu, fost viceprimar când PSD-ul era la putere. Când se făcea conectarea la platforma online pentru ședință, bietul om a fost surprins de camera web chiar în timp ce ducea o luptă teribilă cu Moș Ene. Deși eforturile sale de a rămâne treaz păreau uriașe, căci, din când în când, mai desfăcea ochii larg, pentru a privi către ecranul gadgetului la care era conectat, somnul părea de fiecare dată vânjos. Râsul teribil, stârnit de imaginea cu consilierul adormit, nu mai are rost să fie descris, însă unii i-au luat apărarea bietului consilier, care ar fi doar o victimă a orei nepotrivite și complet ghinionistă (13:00 – n.r.) la care s-a fixat întrunirea. O fi fost și după masa de prânz, era și momentul în care, de regulă, se începe somnul de frumusețe și de aceea domnul consilier a fost doborât de somn, evident, împotriva voinței lui. Noroc că a început ședința, care i-a suscitat un interes atât de puternic, încât a trimis somnul pe coclauri!
Uite ce fălci are plăvan.
Mancase si, nah!…. l-a lovit sindromul porcului!