spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Consilierii PDL au votat impotriva Spitalului Municipal si a trotuarelor

- Advertisement -

– pentru consilierii locali PDL la municipiul Bacau a devenit o obisnuinta sa se opuna investitiilor pentru bacauani – dupa ce nu au facut nimic pentru comunitate de cind se afla la guvernare, ei voteaza frecvent si impotriva proiectelor demarate de altii – dupa ce au votat de mai multe ori impotriva Spitalului Municipal, ieri au votat si impotriva modernizarii trotuarelor la iesirile si intrarile din oras – primarul Romeo Stavarache le-a cerut pedelistilor sa vorbeasca cu seful de partid, Gabriel Berca si sa aduca bani in Bacau pentru ca bacauanii vor si trotuare si spital

Consilierii PDL la municipiul Bacau si-au facut o obisnuinta din a vota impotriva intereselor bacauanilor si favorabil doar a celor clientelare. Dupa ce au votat de mai multe ori impotriva necesitatii unui spital municipal pentru bacauani, ieri au mai facut-o odata. Pe ordinea de zi a fost si proiectul ce viza actualizarea indicatorilor tehnico-economici la Spitalul Municipal Bacau. De fapt, indreptarea unor erori materiale, bani pentru dotarea cu aparatura a sectiilor spitalului si reactualizarea TVA-ului de la 19%, cit era la inceputul proiectului, la 24%, cit a ajuns acum. Primarul Romeo Stavarache a mai explicat ca valoarea constructiilor si montajului a scazut, ca era de 88 milioane de lei si a ajuns la 87 milioane de lei. Alesul PDL Constantin Draganuta nu a vrut sa auda de actualizare, de ordinul ministrului Sanatatii, de dotare cu aparatura sau TVA, si degeaba i s-a explicat intreaga procedura, de catre specialisti. El a sustinut sus si tare ca nu voteaza, ca si cum ar fi venit cu lectia trasata de la sedinta de partid. La final, ca si in alte dati, cei cinci consilieri locali PDL, Constantin Draganuta, Liviu Curca, Gabriel Axinte, Dumitru Dori Munteanu si Toma Florin au votat impotriva Spitalului Municipal.

Pedelistii nu vor trotuare

Cei cinci alesi PDL la municipiul Bacau au mai refuzat bacauanilor o investitie: trotuarele. Noroc ca acestia nu au majoritatea in CL Bacau, iar proiectul a mers mai departe si fara voturile lor. Prin vocea lui Dumitru Munteanu, ei s-au impotrivit proiectului de hotarire ce viza extinderea montarii de trotuare si in cartiere mai periferice, cum ar fi de exemplu iesirile si intrarile in municipiul Bacau. Din motivatia lor nu a reiesit altceva decit ca deja s-au facut destul de trotuare si ca nu mai trebuie alte proiecte. Primarul Bacaului le-a explicat ca acest proiect are in vedere ale zone din oras, nu acelea unde deja se executa lucrari, ca este vorba si de bacauanii care stau in zonele periferice. La votul final, alesii PDL au votat din nou impotriva proiectului si a bacauanilor, implicit. La finalul sedintei, primarul Romeo Stavarache l-a interpelat pe pedelistul Constantin Draganuta, spunindu-i sa ii transmita senatorului Gabriel Berca sa faca lobby pe linga Guvern sa aduca bani atit pentru Spitalul Municipal, trotuare, sau alte proiecte necesare bacauanilor.

Au votat proiectele ce slujeau interesele familiei Sechelariu

Aceiasi alesi locali au votat insa proiectele ce au tinut de interesele lor si ale familiei Sechelariu. Asa au votat cind acesta a dorit planul de urbanism pentru fosta baza de transport pe care fostul primar dorea sa il vinda la un hypermarket, teren insa revendicat de Primaria Bacau, au dorit majorarea biletelor la transportul in comun sau acordarea mai multor bani drept subventii pentru firma de transport a fostului edil. Mai mult, au convocat sedinte extraordinare sau au initiat proiecte ce il vizau pe fostul primar. La schimb, pedelistii, in frunte cu senatorul Berca, liderul PDL Bacau si prefectul Constantin Scripat au obtinut statutul de gazde la televiziunea patronata de Sechelariu.

Papuci versus limuzine

Bacauanii din cartierele periferice isi doresc trotuare. Ei spun ca nici nu isi mai aduc aminte de cind au fost facute ultima oara trotuarele in cartierele lor, iar in unele locuri spun ca nici nu au avut trotuare. In plus, oamenii le atrag atentia politicienilor de la PDL ca ei merg in cartier in papuci si ca nu au limuzine care sa iI lase la scara vilei.

Angelica Axinte, 55 ani, locuitor pe Calea Moldovei: “Ultima oara s-au facut trotuarele la noi acum vreo patru ani. In unele zone arata bine, insa in majoritatea zonele sint stricate. Este foarte bine ca se fac si nu pot sa cred ca exista oameni care nu doresc acest lucru, probabil ei nu au nevoie de trotuare ca iI duce masina la scara. Dorim trotuare si chiar sint necesare in cartierul nostru. Sincer va spun ca avem cel mai gospodar primar”.

Lucia Miclaus, 53 de ani, locuitor pe Calea Birladului: “Cred ca este cea mai mare problema pe strada noastra si eu am semnalat de nenumarate ori aceasta problema, am fost si in audienta la domnul primar. Ma bucur ca se vor face si la noi trotuare si nu pot sa cred ca sint oameni care se impotrivesc”.

Silviu Chirila, 46 de ani, locuitor Calea Romanului: “Pe partea cu casa mea s-au mai facut trotuarele. Au venit cu tavalug cu smoala, dar peste drum nu au fost facute niciodata. Acolo este cu adevarat nevoie. Ar fi frumos daca ne-ar pune si noua pavele, asa cum este in centru, dar este bine sa fie si asfaltate, drepte si trainice”.

www.ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.