Unii consilieri locali vasluieni considerã cã populatia din suburbia Rediu a devenit extrem de agresivã în ultimul timp, drept pentru care au cerut, în plenul sedintei de ieri, sã existe mai multi politisti locali în acea zonã. “Eu trec cu masina zilnic prin acea zonã si nu vãd niciun politist local. Tot Rediul merge pe mijlocul strãzii: copiii, animalele, iar masinile sunt parcate pe podete perturbând toatã circulatia. Oamenii din zonã sunt agresivi si ar mai fi necesari politisti locali acolo. Personal, nu am vãzut nici unul. Mãcar cât de cât sã se ia mãsuri”, a declarat Neculai Bosie, consilier local PDL. Alti consilieri locali au semnalat alte aspecte în zona Rediu. Aici copiii se joacã în stradã, ar trebui fãcut un teren de joacã, respectiv un teren de fotbal pentru tineret, nu existã un loc în care ei sã se întâlneascã. Este necesarã o sub-traversare a unui canal colector al apei pluviale, astfel încât apa sã nu se mai adune în curtea oamenilor”, a declarat si consilierul Petru Gavrilescu. „Existã probleme de educatie a cetãtenilor din zonã, de la copii pânã la adulti, în ciuda investitiilor fãcute de noi: santuri, rigole, trutoare si altele. Se joacã pe stradã, stau pe stradã, nu respectã regulile de circulatie. Noi vom face tot ce putem pentru a discuta cu ei si a le explica situatia”, a explicat Valeriu Caragatã, viceprimarul municipiului Vaslui.