spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Condamnați la aproape 40 de ani de închisoare, tinerii care au ucis un bătrân pentru 650 de lei și i-au jucat la păcănele, vor revizuirea pedepselor!

- Advertisement -

CERERE… Trimiși pentru aproape 40 de ani în spatele gratiilor, în 2018, criminalii de la Pribești vin acum în fața judecătorilor și cer revizuirea pedepselor. Criminalii au ajuns după gratii după ce au ucis un bătrân, i-au furat banii, ca apoi să-i piardă la păcănele. În 2018, Magistrații Tribunalului Vaslui au decis condamnarea lui Alexandru Gabriel Radovici la 22 de ani de închisoare. Complicele acestuia, Lucian Ionuț Ciobanu, a primit o pedeapsă mai mică. Judecătorii au decis condamnarea acestuia la 16 ani și 8 luni de închisoare cu executare. De asemenea, cei doi au fost obligați la plata a 20.000 de lei, daune materiale. Fapta celor doi tineri, unul de 22 de ani și celălalt de 24 de ani, a fost descoperită de către un nepot al victimei. Unul dintre criminali, Alexandru Gabriel Radovici, este tânărul care a încercat să se sinucidă după ce și-a dat foc în fața unui bar din Pribești, turnându-și un litru de diluant peste el. A povestit atunci că greutățile din familie l-au împins la un asemenea gest.

În urmă cu mai bine de 6 ani, Tribunalul Vaslui a trimis după gratii doi tineri din Pribești, judecați pentru omor calificat și tâlhărie. La finalul procesului, judecătorii au decis ca unul dintre cei doi criminali, Alexandru Gabriel Radovici, să fie trimis după gratii 22 de ani. Complicele lui, Lucian Ionuț Ciobanu, a fost condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare cu executare. De asemenea, cei doi criminali au fost obligați la plata a 20.000 de lei, daune materiale familei victimei și peste 800 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Anul acesta, cei doi criminali au venit, încă o dată, în fața judecătorilor, de data aceasta cu o cerere de revizuire a pedepsei. Instanța a luat act de cererile formulate, dar le-au respins, ca nefondate. După ce au băut până au rămas fără niciun ban în buzunar, Gabriel Alexandru Radovici și amicul lui, Lucian Ciobanu, s-au gândit de unde să mai facă rost de bani. Și-au adus aminte de vecinul lor de 84 de ani, Ștefan Sânica, om gospodar și care, după cum spuneau cei care-l cunoșteau, mai strângea câte un ban din pensie. Profitând de faptul că Radovici era vecin cu octogenarul, cei doi au sărit gardul comun și au intrat peste bătrân în casă. L-au luat apoi la bătaie și i-au cerut să le spună unde ține ascunși banii. De frică, bătrânul le-a spus tot ce voiau să știe și a sperat că-si vor face milă de el și-l vor lăsa în viață. Numai că nu a fost așa. După ce au luat cei 650 de lei găsiți în casă, cei doi l-au strâns de gât până l-au omorât pentru a nu spune nimic polițiștilor. După aceea au plecat liniștiți la Iași și au jucat toți banii la păcănele. Crima a fost descoperită câteva ore mai târziu de către nepotul victimei, un bărbat din Iași.

De la sinucigas, la criminal

Cu doi ani înainte de crimă, Alexandru Gabriel Radovici a avut o tentativă eșuată de a-și pune capăt zilelor. A ales să facă lucrul acesta într-un mod mai puțin obișnuit. Și-a dat foc în fața unui bar din localitatea Pribești, sătul, spunea chiar el, de viața pe care o avea. “Am muncit șase luni în Italia. Au fost șase luni foarte grele. Românii muncesc acolo dublu, dacă nu triplu față de un italian și sunt răsplătiți cu nici jumătate din salariul lui. Am pus câțiva bănuți deoparte, iar apoi m-am întors acasă. Părinții mei nu muncesc, iar majoritatea banilor pe care i-am câștigat i-am dat în casă. În câteva săptămâni banii s-au cheltuit, iar de aici au început și scandalurile. Tata îmi reprosa tot timpul că sunt mare, că trebuie să mă duc la muncă și, pe de o parte, îl înțelegeam. Am încercat să mă angajez, însă fără noroc. În urma unor certuri de genul acesta cu tata, am ales să mă sinucid. Simțeam că mi s-a umplut paharul, nu mai suportam reprosurile”, povestea, la acea vreme, tânărul. Metoda aleasă de Alex pentru a-și pune capăt zilelor a fost una extremă. Tânărul și-a turnat un litru de diluant pe el, după care și-a dat foc. “Îmi amintesc cu groază de acele clipe. Au fost momente teribile. Țin minte că după ce mi-am dat foc, am început să alerg. Dacă nu alergam, poate acum nu mai eram. Fugind, vântul îmi bătea din față și a împiedicat flăcările să-mi ardă fața. Mai țin minte că un prieten a ieșit din bar și m-a acoperit cu o geacă. M-a întrebat ceva, iar de acolo și până a doua zi, când m-am trezit pe patul spitalului, nu-mi mai amintesc nimic”, povestea, la momentul tentativei de sinucidere, Alexandru Radovici.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.