TUPEU… Condamnat la 20 de ani de închisoare și 3 ani pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi, Mitriță Poenaru contestă acum executarea pedepsei după ce, în trecut, a cerut revizuirea dosarului. Astfel, criminalul de la Ciocani s-a adresat Tribunalului Vaslui cu o astfel de cerere, analizată, între timp, de instanță. Magistrații au luat act de cererea formulată, dar au decis să-l mai lase pe criminal să mai aștepte ceva timp o decizie. În urmă cu trei ani, la sfârșitul lunii aprilie, Mitriță (Sâlică) Poenaru a fost arestat pentru crimă. Criminalul a pus mâna pe o furcă și i-a înfipt victimei unealta în față, cap și pe tot corpul până s-a rupt. Crima a avut loc de față cu cei trei copii ai victimei și doi nepoti ai agresorului, toti cu vârste cuprinse între 12 si 15 ani. Fapta acestuia i-a revoltat pe sătenii din Ciocani, care spun că Toniță Bâclea ar fi fost în viață dacă procurorii bârlădeni și-ar fi făcut treaba la timp, Mitrită (Sâlică) Poenaru fiind acuzat de mai multe ori de tentativă de omor.
Condamnat la două decenii de închisoare cu executare, Mitriță Poenaru mai face o încercare de a scăpa de gratii. Criminalul de la Ciocani a contestat, la Tribunalul Vaslui, executarea pedepsei după ce, în trecut, a cerut și revizuirea dosarului în care a fost trimis în judecată. Și asta după ce magistrații au decis să-l trimită 20 de ani după gratii pe Mitriță Poenaru (Sâlică), criminalul din Ciocani care și-a ucis victima cu o furcă. Cererea sa a fost discutată de către magistrații vasluieni, care au decis să-l mai lase să aștepte o decizie finală. Pe lângă condamnarea la 20 de ani de închisoare, în latură civilă, judecătorii au decis să-l oblige pe criminal la plata a 80.000 de lei, daune morale familiei victimei, 589 de lei, daune materiale spitalului din Bârlad și 896 de lei, Serviciului de Ambulanță. De asemenea, judecătorii au decis ca ucigașul să mai achite și 1.565 de lei, sumă ce reprezintă cheltuieli de spitalizare. Fapta sa a avut loc în urmă cu trei ani, la sfârșitul lunii aprilie. Sâlică Poenaru, cel mai rău om din comuna Ciocani, violent și agresiv până la omor, a ajuns în sfârsit acolo unde îi este locul: în spatele gratiilor, acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor. Acesta l-a ucis cu sânge rece pe Toniță Bâclea, de 47 de ani, pe data de 25 aprilie. Fapta s-a petrecut în momentul în care autorul s-a întors cu vacile de la păscut dintr-o zonă de la marginea satului Ciocani. În momentul în care a ajuns în dreptul locuinței victimei, bărbatul de 47 de ani, Toniță Bâclea, i-a reproșat vecinului său că își ține animalele pe terenul dintre proprietățile celor doi. După ce Sâlică Poenaru a început să-l înjure, victima i-a replicat să-și vadă de treabă, dar a fost atacată cu o furcă, pe care i-a înfipt-o în față. „Ulterior, autorul și-a lovit în mod repetat vecinul până când s-a rupt partea metalică a furcii, iar apoi a părăsit zona, nu înainte de a-și recupera ceea ce a rămas din unealta agricolă”, preciza, la momentul comiterii crimei, procurorul de caz. Crima a avut loc în prezența celor trei copii ai victimei și a doi nepoți ai agresorului, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. O fată de 12 ani a leșinat când și-a văzut tatăl plin de sânge, agresorul înfingându-i furca în față, în cap și în alte părți ale corpului de mai multe ori.