Condamnat după ce a participat la defrișarea unei întregi păduri, un ieșean i-a convins pe judecători să-i dea drumul acasă mai devreme. Legea condiționează liberarea condiționată de plata daunelor civile stabilite în momentul condamnării. Judecătorii au apreciat însă că deținutul nu va putea niciodată să plătească daunele din spatele gratiilor, dar în libertate, s-ar putea angaja pentru a plăti. doar că singura meserie pe care o cunoaște deținutul este cea de hoț de lemne.
Neculai Tudorache a fost condamnat în decembrie 2022, la capătul unui proces care făcuse la vremea lui vâlvă. O pădure întreagă, fusese pusă la pământ de hoți în comuna Țibana, de-a lungul câtorva ani. În satul Vadu Vejei, o suprafață de aproximativ 200 ha de pădure fusese retrocedată foștilor proprietari, care nu aveau însă posibilitatea să o păzească. Profitând de acest lucru, în primăvara lui 2014, Florea Costel Gheorghiță s-a autointitulat pădurar, oferind cui dorea lemn din aceasta, pe alese, îndeosebi arbori groși, de esență tare, stejar, carpen sau jugastru. În rețeaua hoților au fost cooptați localnici, care tăiau și transportau lemnul pentru clienți, ei înșiși fiind plătiți tot în lemn furat…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/condamnare-interesanta-pentru-ieseanul-care-a-furat-o-padure-intreaga-lasat-liber-ca-sa-poata-plati-daunele-imense–1716075.html