Tuluceşti, o comună din judeţul Galaţi, a obţinut statutul de localitate de interes turistic local, cu toate că nu are niciun hotel pentru cazarea turiştilor, iar la singura pensiune din zonă primarul este acţionar. Tuluceşti este o comună situată în vecinătatea oraşului Galaţi, cu o populaţie de aproximativ 7.000 de locuitori, şi a fost declarată oficial prima localitate de interes turistic local din judeţul Galaţi. Asta în condiţiile în care nu are vreun obiectiv important de vizitat şi nici măcar vreun hotel ca să găzduiască potenţialii turişti. Guvernul României, la iniţiativa Ministerului Economiei, a adoptat, pe 22 octombrie, un proiect de hotărâre pentru aprobarea atestării unor localităţi ca staţiuni turistice, iar comuna Tuluceşti se numără printre cele 13 localităţi atestate prin actul normativ amintit. Primarul localităţii, Petrică Bratu, îi contrazice pe cei care râd de noul statut al comunei şi spune că, dimpotrivă, există numeroase obiective turistice de vizitat, dar şi oportunităţi de investiţii cu fonduri europene. „Când am făcut această solicitare la Guvern am avut în primul rând în vedere faptul că pădurea Gârboavele, care este administrată de Consiliul Judeţean, este pe teritoriul administrativ al comunei noastre şi este principala atracţie turistică a municipiului Galaţi. Pot fi accesate foarte multe fonduri europene, dar pe lângă acestea vom accesa şi noi, ca comunitate locală, pentru a dezvolta partea de turism. Pot fi accesate şi multe proiecte private. Se pot face pensiuni sau chiar locaţii de agrement la Tuluceşti, adică un bazin acoperit, cu o sală de sport. Se crează foarte multe oportunităţi de atragere a fondurilor europene”, ne-a declarat Petrică Bratu.
Citeste mai mult: adev.ro/qjcqxh