INIȚIATIVĂ… Primarul comunei Băcani, liberalul Vasile Stoica, a inițiat, cu ajutorul Consiliului Local, un proiect pentru colectarea gunoiului, din poartă în poartă! Inițiativa a pornit după ce tot mai mulți cetățeni din toată comuna s-au plâns de numărul mic de platforme de colectare a gunoiului menajer. Astfel, în ședința Consiliului Local a fost aprobat un proiect de hotărâre, care prevede achiziționarea unui număr de 1000 europubele de 120 l, pentru începerea unei noi etape de colectare a gunoiului menajer, adică colectarea din poartă în poartă în toate satele din comuna Băcani.
După aprobarea acestei Hotărâri de Consiliu Local la Băcani, putem spune că a început efectiv o nouă etapă în atingerea obiectivului comun al celor din această comună: acela de a trăi într-un mediu curat și sănătos.
„Este un proiect pe care cetățenii l-au dorit de mai mult timp, iar eu m-am implicat mult pentru realizarea lui. Am avut în mai multe rânduri discuții, atât cu reprezentanții ADIV – Vaslui, cât și cu societatea de colectare a gunoiului menajer din comună. În acest sens, am încheiat un Contract de achiziție a unui număr de 1000 pubele de 120 l, care vor fi livrate către Primăria Băcani până în 15 noiembrie a.c. Pubelele respective vor fi predate către fiecare gospodărie din comună pe baza unui proces verbal de predare – primire, după care vom începe colectarea efectivă a gunoiului menajer din poartă în poartă. În speranța că toți cetățenii vor înțelege ce înseamnă și cum trebuie să păstrăm un mediu curat, așteptăm livrarea pubelelor către Primărie, după care imediat vor fi împărțite către fiecare gospodarie. Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru înțelegere și totodată sper că, prin realizarea acestui proiect, vom rezolva toate aspectele negative de la punctele de colectare care sunt acum și arată după cum știți și vedeți”, a precizat primarul Vasile Stoica, pentru consăteni, pe pagina sa de socializare. Trebuie precizat că, odată cu achiziționarea pubelelor și distribuirea în fiecare gospodărie, vor dispărea platformele actuale de colectare a gunoiului.