spot_img
21.1 C
Vaslui
19-sept.-2024
spot_img

Complexul comercial „Value Centre”, aproape de realizare (FOTO)

- Advertisement -
INVESTIȚII… Complexul comercial va avea magazine, spații de fitness, aerobic, locuri de joacă pentru copii, hipermarket, restaurant, cafenea, bar, pub, zonă de recreere și interacțiune socială, proiecție video, spații administrative

ÎN SFÂRȘIT… Planul Urbanistic Zonal (PUZ) necesar construirii complexului comercial Carrefour – Dedeman și Kaufland va fi dezbătut și aprobat în cadrul ședinței extraordinare a CLM Bârlad. Ședința are loc după ce SC Rulmenți SA Bârlad a solicitat printr-un memoriu, aprobarea PUZ, acesta fiind unul dintre pașii importanți pentru obținerea autorizației de construcție. Proiectul de hotărâre prevede amenajarea unui “Retail Park și magazin de bricolaj, amenajarea de platforme exterioare cu parcări, alei pietonale și carosabile, căi de acces, sens giratoriu, spații verzi” etc. “Proiectul propune realizarea unui complex de tip comercial cu spații de fitness, aerobic, locuri de joacă pentru copii, hipermarket, restaurant, cafenea, bar, pub, comerț, zonă de recreere și interacțiune socială, proiecție video, spații administrative”, se arată în memoriul înaintat de Rulmenți SA. Ridicarea complexului comercial se face pe locul unor foste hale de producție ale IRB, care au fost demolate, iar terenul este pus la dispoziția viitorilor investitori.

În 2020, reprezentanții Carrefour și Dedeman urmau să deschidă complexul comercial „Bârlad Value Centre”în zona Fepa – IRB, însă pandemia de COVID-19 a întârziat planurile afaceriștilor. Așa se face că respectivul complex se va realiza, cu întârziere, spre sfârșitul acestui an. Cum, în 2020, s-au făcut cam toți pașii și au fost obținute toate avizele necesare, odată ce consilierii locali își vor da astăzi acordul, se va putea trece efectiv la construirea complexului comercial.Proiectul de PUZ a fost finalizat încă din noiembrie, dezbaterea publică s-a încheiat, așa că respectivul proiect de hotărâre va putea fi discutat și, cel mai probabil, aprobat de consilierii locali. După ce acest pas va fi făcut, constructorii vor putea trece efectiv la amenajarea complexului comercial. Pentru că e vorba de imobile cu un singur etaj, se dau asigurări că lucrările vor fi gata în câteva luni, iar centrul comercial va putea fi deschis publicului până la finele lui 2021.

După cum se arată în proiectul de PUZ, hypermarket-urile respective și toate anexele vor fi amenajate pe un teren aparținând SC Rulmenți SA, situat în partea de Nord a Bârladului, mai exact pe partea dreaptă a Bulevardului Republicii, între Fepa SA Bârlad și hala de producție dezafectată„Profil II” ce aparține SC Rulmenți SA.„Proiectul de PUZ prevede dezvoltarea în Bârlad, Bulevardul Republicii nr. 320, a unei zone de servicii și comerciale, amenajarea de parcări pentru autovehicule pe un teren în suprafață totală de 72.960 mp aflat în proprietatea privată a SC Rulmenți SA – promitent cumpărător PK VANILLA SA. PUZ prevede construirea unui centru comercial format din două corpuri de clădire cu funcțiuni preponderent comerciale: • clădirea A – Hypermarket – cu regim de înălțime parter și etaj, cu funcțiunile: hypermarket, galerie comercială (inclusiv spațiu tip «food court»), spații comerciale de tip «retail park» (spații comerciale cu acces independent) și spații anexe; • clădirea B – Magazin de bricolaj tip «do it yourself»- cu regim de înălțime parter și etaj, cu funcțiuni comerciale; amenajarea în incintă a unei parcări supraterane pentru autovehicule; construirea unui sens giratoriu pentru facilitarea accesului spre centrul comercial”, se arată în planul de PUZ.

Menționăm că în clădirea A va fi amenajat retailer-ul Carrefour, iar în clădirea B – magazinul Dedeman.După cum a scris presa națională în mai 2020, complexul comercial „Bârlad Value Centre” va fi cel mai mare proiect de retail din oraș. Investiția se ridică la peste 19 milioane de euro și prevede amenajarea primului hypermarket Carrefour din județ, completat de magazinul de bricolaj Dedeman, la care se adaugă 12 spații comerciale închiriate (magazine, cafenele, baruri, restaurante, etc.) și 880 de locuri de parcare.

În ceea ce privește hypermarketul Kaufland, așteptat de asemenea de bârlădeni, acesta va fi amenajat pe un teren alăturat celui pe care va fi construit complexul „Bârlad Value Centre”. Și acest proiect prevede, pe lângă hypermarket-ul propriu-zis și parcarea aferentă, și amenajarea unui container ce va servi drept bufet pentru angajați și clienți, o boxă de reciclare, un post trafo, un bazin de rezervă în caz de incendiu, spații verzi, drumuri și trotuare, accese pietonale și rutiere etc.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.