EROU…Putini albesteni sunt cei care îsi mai aduc aminte cã, în comuna lor s-a nãscut, cu aproape 150 de ani în urmã, un erou, fiu de preot. Astfel, la 11 februarie 1879 se naste, în comuna Albesti, Gheorghe Dobrovici, fiul preotului Neculai Dobrovici, cel care avea sã participe, în 1919, la luptele pentru eliberarea Banatului si Barsarabiei si la alungarea trupelor ucrainene peste Nistru. Cei care-si mai amintesc de colonelul Dobrovici povestesc cã nu a fost niciodatã cãsãtorit. În schimb, si-a iubit familia extinsã pe care a ajutat-o, inclusiv cu sume mari de bani.
Printre eroii vasluieni, rãmasi, pentru multi dintre noi, necunoscuti, se numãrã si Gheorghe Dobrovici, fiul unui preot din comuna Albesti, cel care avea sã ajungã sã punã umãrul la eliberarea Banatului si Basarabiei, în 1919, de sub ocupatia trupelor Ucrainene si alungarea acestora peste Nistru. Gheorghe Dobrovici s-a nãscut în 1879 în localitatea Albesti, plasa Crasna, judetul Fãlciu, în familia preotului Neculai si Ruxandra Dobrovici, cei care aveau sã-i asigure conditiile materiale pentru ca acesta sã urmeze scoala gimnazialã, liceul si apoi sã-l orienteze cãtre o carierã militarã. A absolvit scoala militarã, cu grad de locotenent, în 1900 si a ajuns în Regimentul 7 Infanterie «Racova» nr.25 Vaslui, sub comanda colonelului Constantin Prezan. Aici, timp de 8 ani, s-a ocupat de instruirea tinerilor recruti si concentrati. Activitatea sa a fost una apreciatã de cãtre colonelul Prezan, cel carea avea sã-l caracterizeze drept «ofter serios, corect, bun camarad, cu educatie bunã, iubeste familia, pe care o întretine din soldã si oamenii pe care-i instruieste si-i educã». Dupã o activitate de 8 ani, Dobrovici este înaintat la gradul de cãpitan si mutat apoi la Regimentul 3 Infanterie Dâmbovita nr.22 din Târgoviste, în functia de comandant de companie. În 1911, cãpitanul Gheorghe Dobrovici a fost mutat în Regimentul Infanterie Cãlugãreni nr.40 Giurgiu. Cu aceastã unitate a participat, în 1913, la al doilea rãzboi balcanic (23 iunie – 31 august 1913 – n.r.). Dupã avansarea în gradul de maior, Dobrovici a luat parte la rãzboiul de întregire a neamului (1916 – 1919), „dând dovadã de curaj, vointã si dârzenie în conducerea subordonatilor în luptele de la Topraisar, Amzacea si Caraghiol”, asa cum îl descria generalul Scãrisoreanu, comandantul Brigãzii a 5-a Infanterie. Tot în timpul rãzboiului, în timpul luptelor pentru apãrarea Bucurestiului, Dobrovici avea sã cadã prizonier si sã fie eliberat în 1918. Tot în aceastã perioadã i-a fost recunoscut eroismul de care a dat dovadã în luptele din 1916 si avansat la gradul de locotenent-colonel si numit comandantul Batalionului nr.1 din Regimentul 40 Infanterie „Cãlugãreni”. Dupã rãzboi, colonelul Gheorghe Dobrovici a fost numit la comanda Cercului de Recrutare Soroca unde a activat timp de 11 ani. De asemenea, a refuzat sã fie propus pentru functii mai mari în esaloanele superioare si a decedat subit, pe 20 martie 1933. Pentru activitatea demnã desfãsuratã în cadrul armatei, colonelul Gheorghe Dobrovici a fost decorat cu Medalia jubiliarã „Carol I” (1906), Ordinul „Steaua României” (1915, Medalia „Crucea Comemorativã a Rãzboiului 1916 – 1919”, Medalia „Victoria” (1923), Ordinul „Coroana României” clasa a V-a, în 1925.
Eroul care si-a iubit familia mai presus de orice
Din pãcate, autoritãtile locale ale comunei Albesti au uitat de eroul lor si ceea ce mai aduce aminte de acesta este o cruce de piatrã din cimitirul din localitatea Corni. De asemenea, descendentii sãi îsi mai aduc aminte de familia Dobrovici si de colonelul care si-a pus familia mai presus de el. „Nu a fost cãsãtorit niciodatã, dar avea grijã de familie. Mama mamei mele era nepoata colonelului Dobrovici si îmi amintesc, din ceea ce povesteau bunicii mei cã, în multe rânduri, pentru a tine familia unitã, îsi sprijinea nepoata cu bani. Îi dãdea câte o pestelcã de galbeni atunci când interveneau diferite probleme familiale», povestesc descendentii colonelului Gheorghe Dobrovici. De asemenea, despre cât de mult îsi iubea familia, avea sã consemne si Constantin Prezan, cel care i-a fost comandant la începutul carierei sale militare.
