spot_img
15 C
Vaslui
04-oct.-2024
spot_img

Colectarea taxelor si impozitelor locale de la populatie, în scãdere la Bârlad

- Advertisement -

Doar jumãtate dintre contribuabilii bârlãdeni si-au achitat pânã acum taxele si impozitele cãtre bugetul local, în primele patru luni ale anului. Este vorba de un procent de 50% dintre impozitele pentru persoanele fizice si 48% dintre cele datorate de persoanele juridice, fatã de anul trecut când, pânã la aceastã datã, erau colectate aproape 65 % din aceste dãri cãtre bugetul local. „Cifrele, dar si procentele celor care si-au achitat taxele, sunt în scãdere fatã de anul trecut. Probabil cã populatia este mai sãracã. Existã în acei 50% persoane care au achitat pe tot anul precum si contribuabili care au achitat doar jumãtate din suma stabilitã pe acest an, restul putând fi achitat pânã pe 30 septembrie. Reamintim cã, în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, impozitele si taxele locale se plãtesc anual, în douã transe egale, iar termenele de platã sunt 31 martie – care a trecut deja, si 30 septembrie, pentru sumele din anul în curs, exceptie fãcând taxa de reclamã si publicitate, taxa hotelierã, taxa vehicule lente si impozitul pe spectacole, a cãror termene de platã sunt la data de 10 a lunii urmãtoare, 15 a lunii urmãtoare, respectiv 31 martie pentru taxa vehicule lente. Bârlãdenii care si-au achitat integral impozitele pe anul în curs pânã la 31 martie au beneficiat de o reducere de 10% din cuantumul acestora”, a precizat Cerasela Apostu, sefa Servicului Taxe si Impozite Locale din cadrul Primãriei Bârlad. Mentionãm cã Municipiul Bârlad are în jur de 40000 de contribuabili (roluri). Pentru cei care nu si-au achitat impozitele si taxele, numai anul trecut, Serviciul de Taxe si Impozite a avut peste 4000 de executãri silite.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.