Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite grav în urma accidentului rutier petrecut, miercuri dimineaţă, în în localitatea Gilău, judeţul Cluj, potrivit Mediafax.
Comisarul şef Sorin Iovu Rus, şeful Biroului Rutier Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Poliţiei Rutiere Cluj a declarat că accidentul avut loc la ieşirea din localitatea Gilău spre Oradea, după ce un autoturism Dacia Logan a intrat pe contrasens şi a lovit un vehicul greu, de remorcări.
„În autoturismul Logan se aflau cinci persoane. Una a murit pe loc, alta a fost resuscitată mai mult de o oră, dar fără suces. Alte trei persoane din Logan au fost grav rănite şi transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1 Cluj. Cercetăm pentru a stabili cu exacticate cauza şi împrejurările în care a avut loc accidentul”, a spus Rus.
Autoturismul Dacia circula din direcţia Oradea-Cluj-Napoca, iar vehiculul de remorcări era înmatriculat în Ungaria şi circula din direcţia Cluj-Napoca-Oradea.
În urma accidentului circulaţia pe DN1 a fost blocată timp de aproximativ o oră, iar la ora transmiterii acesti ştiri se circulă pe un singur fir, alternativ.
romanialibera.ro