spot_img
16.6 C
Vaslui
19-sept.-2024
spot_img

Clădirea în care funcționează blocul operator al Spitalului Județean Vaslui va fi modernizată

- Advertisement -

BANI… Consilierii județeni au aprobat, Nota Conceptuală și Tema de Proiectare pentru modernizarea și extinderea blocului operator și completarea măsurilor de securitate la incendiu în corpul C al Spitalului Județean Vaslui. Mai mult, pentru o mai bună înțelegere a necesității investițiilor, consilierii județeni au fost invitați la Spital pentru a vedea la fața locului care sunt investițiile necesare pentru obținerea autorizației ISU de funcționare. Invitația lui Dumitru Buzatu adresată consilierilor județeni poate reprezenta o mișcare mai mult decât inteligentă a președintelui CJ ținând cont de faptul că, după vizită, urmează ședința în care se va dezbate bugetul județului Vaslui. Pe de altă parte, corpurile A și B ale SJU Vaslui au fost deja reabilitate și au primit inclusiv autorizațiile ISU. Modernizările au fost efectuate în baza unui program cu fonduri europene în valoare de 69.135.863 lei. Lucrările de modernizare a celei mai mari unități medicale din județul Vaslui au durat aproape șapte ani și au fost încheiate în 2017.

Modernizările Spitalului Județean Vaslui vor continua și anul acesta. Astfel, după ce, în 2017, corpurile A și B ale spitalului vasluian au fost finalizate, urmează reparațiile la corpul C. Ieri, în ședința Consiliului Județean a fost aprobată Nota Conceptuală și Tema de Proiectare pentru modernizarea și extinderea blocului operator și completarea măsurilor de securitate la incendiu pentru obținerea autorizației de funcționare de la ISU. Mai mult, pentru a înțelege necesitatea investiției, consilierii județeni au fost invitați la sediul Spitalului Județean pentru a vedea, cu ochii lor, despre ce este vorba, dar și pentru a sta de vorbă cu personalul medical. De asemenea, a fost luată în vedere posibilitatea de a invita la întâlnire reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență care se ocupă cu astfel de avize (aviz de securitate la incendiu – n.r.). Invitația lui Dumitru Buzatu adresată consilierilor județeni poate reprezenta o mișcare mai mult decât inteligentă a președintelui CJ, ținând cont de faptul că, după vizită, urmează ședința în care se va dezbate bugetul județului Vaslui. De asemenea, a fost pus în vedere faptul că investiția vine ca o continuare a unui proiect de modernizare a Spitalului Județean Vaslui care a vizat corpurile A și B și 18% din corpul C. Modernizările au fost efectuate în baza unui program cu fonduri europene în valoare de 69.135.863 lei. Lucrările de modernizare a celei mai mari unități medicale din județul Vaslui au durat aproape șapte ani și au fost încheiate în 2017. Impactul proiectului la nivelul județului Vaslui a constat în îmbunătățirea condițiilor de spitalizare, de diagnostic și tratament pentru pacienții Spitalului Județean, care beneficiază acum de un confort sporit în saloane cu baie proprie, dotate cu mobilier nou și sistem de climatizare, console medicale cu iluminat individual, sistem de avertizare soră-bolnav, fluide medicale. De asemenea, proiectul a contribuit la reducerea indicelui duratei medii de spitalizare de la 7,65 zile (la sfârșitul anului 2008) la 5,75 zile (în luna noiembrie 2016).

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

  1. Poate se ocupă și de Spitalul stră-Vechi, care are 100 de ani, decât să peticească sistemul sanitar.
    Un medic a spus destul de clar: – Un spital mai vechi de 30 de ani, se dărâmă și se construiește de la 0!
    Pentru că este plin de bacterii și virusuri intraspitalicești!
    În 31 de ani, de la Revoluție, nu au fost capabili să construiască NICIUNUL! NOU!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.